Șeful listei europene a socialiștilor felicită PPE pentru victorie

Candidatul cap de listă al social-democraţilor europeni, Nicolas Schmit, a felicitat luni la Partidul Popular European (PPE) pentru victoria în alegerile europarlamentare şi a anunţat că grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) este ”deschis faţă de o cooperare solidă cu toate vocile democrate din Parlamentul European”.

Nicolas Schmit a reluat mesajul din campania electorală potrivit căruia S&D exclude o cooperare cu grupurile politice ECR şi ID, întrucât acestea nu împărtăşesc valorile democratice şi doresc să dezmembreze UE.

”În calitate de al doilea cel mai mare grup, care îşi menţine – mai mult sau mai puţin – numărul de membri ai acestui parlament, suntem gata să negociem un acord pentru anii viitori pentru a face Europa mai puternică, mai democratică, mai solidă social şi economic, dar şi pentru a face Europa mai sigură”, a spus Schmit în faţa jurnaliştilor din hemiciclul PE.

Potrivit politicianului luxemburghez, în contextul geopolitic dificil, Europa trebuie să-şi construiască securitatea, inclusiv cea internă.

”Aşadar, trebuie să facem faţă unei mulţimi de provocări şi să o facem în manieră democratică, într-un fel în care noile partide trebuie să-şi arate capacitatea de a găsi soluţii”, a explicat el.

Proiecţia realizată plecând de la estimări şi rezultate provizorii din 26 de ţări membre ale UE creditează grupul Partidului Popular European (PPE) cu 189 de locuri în viitoarea legislatură.

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar urma să obţină 135 de locuri, iar Renew Europe, 83 de locuri, conform noii proiecţii.

Conform acestei proiecţii, grupurile PPE, S&D şi Renew, care au format şi în fosta legislatură „marea coaliţie” care a decis compromisurile în hemiciclul european, ar urma să cumuleze 407 de locuri dintr-un total de 720 şi vor continua să deţină controlul în legislativul comunitar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiecare familie de români a mai acumulat o datorie de 1600 euro din cauza SAFE

    Saptamana aceasta, Parlamentul Romaniei a bifat o realizare remarcabila:...

    Americanii au spart 50 miliarde dolari în Iran

    Costul real al operațiunii americane împotriva Iranului este de...

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Articole relationate

    Categorii populare