Șeful liberal al CJ Timiș și-a tras Borsetă

Președintele liberal al CJ Timiș Alin Nica și-a mai tras un post de consilier personal, al șaselea, prin înființarea unui post nou. Anul trecut pentru că “prostul nu-i prost destul până nu e și fudul“, fiul satului Dudești a înființat și funcția de Director de Cabinet, care în realitate este tot un post de consilier personal, doar că titulatura dă bine pe cartea de vizită, scrie Buletin de Timișoara.

Dar haideți să vedem care sunt în prezent cei cinci consilieri personali, de “expertiza“ cărora beneficiază “cântărețul ratat“, care era, nu, conform retoricii de partid, “tânărul primar care și-a scos satul din sărăcie“:

  • Iosif Nicoară, zis “Borsetă“ – Director de Cabinet -fost comandant din Poliția de Frontieră, care-i „mulgea” pe șpăgarii din Moravița, detalii AICI;
  • Oana Dinulescu Șandru – soția deputatului penelist penal Cosmin Șandru, trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, detalii AICI;
  • Vasile Ciuruș – al cărui frate este abonat la contracte pe bani publici cu primăriile Moșnița Nouă și Ghiroda;
  • Flaviu Iepan – fost șofer al președintelui CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, detalii AICI;
  • Viorel Coifan – 75 de ani, no comment. (Sursa: Buletin de Timișoara)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare