Șeful liberal al CJ Timiș la Borsetă cu Birlic, omul lui Ţancă Uraganu, în afacerea Dubai

Într-un schimb de mesaje pe WhatsApp, intrat în posesia deBanat, Iosif “Borsetă” Nicoară, consilierul personal al lui Alin Nica, îl învaţă pe Cristian Birlic, personaj conectat la lumea interlopă, cum să-i scrie preşedintelui CJ Timiş în vederea stabilirii unei întâlniri. Mesajele au loc în contextul unei afaceri prin care Nica voia să ridice împreună cu o firmă din Dubai un terminal cargo la aeroport. Deşi apare şi la o masă împreună cu Birlic, Alin Nica afirmă că nu-l cunoaşte.

Aciuat prin Dubai, potrivit unor surse Birlic lucrează pe la garajul unui prinţ de acolo. Cu toate că apare într-o fotografie alături de Buirlic la masă. Alin Nica a dclarat astăzi pentru Gândul că nu-l cunopşate pe acesta. La aceeaşi masă apare şi consilierul lui Nica, Iosif Nicoară, fost angajat al Poliţiei de Frontieră, acolo unde a primit şi sugestiva poreclă “Borsetă”. De fapt, Nicoară a fost şi cel care a făcut legătura între Nica şi Birlic. În acesat sens este sugestiv un schimb de mesaje între Nicoară şi Birlic, intrat în posesia deBanat. În aceste mesaje, “Borsetă” îl învaţă pe Birlic cum să-i trimită o adresă oficială lui Nica în vederea unei întâlniri, mai spune DeBanat.

Birlic este bun prieten cu Ţancă Uraganu.

“Domnului preşedinte Alin-Adrian Nica

Având în vedere apariţia unor situţaii neprevăzute care necesita prezenţa noastră în Dubai, respectuos vă adresez ruzgămintea de a reprograma întalnirea noastră pt. Sfârşitul lunii Martie 2022, cu prexcizarea că, data exactă să o covenim de comun acord într-o corespondenţă ulterioară. Cu deosebită consideraţie”, îi face „Borsetă” textul lui Birlic, apoi stabileşte şi data întâlnirii 24 sau 25 martie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare