Șeful Institutului german de boli infecțioase: Va fi și al treilea val. 60-70% din populație se va infecta

Directorul Institutului Robert Koch (RKI), centrul german specializat în boli infecţioase, a dat marţi drept sigur un al doilea val de infecţii cu noul coronavirus şi probabil apoi chiar şi un al treilea val, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.

”Este o pandemie. Şi într-o pandemie virusul va îmbolnăvi până când 60% – 70% din populaţie este infectată”, a spus în faţa presei, la Berlin, Lothar Wieler, directorul RKI, conform Ziarului Românesc din Germania.

Un al doilea val va veni ”cu mare certitudine”, a adăugat el, argumentând că majoritatea experţilor împărtăşesc această opinie şi că mulţi se aşteaptă de asemenea la un al treilea val epidemic.

Lothar Wieler a declarat săptămâna trecută că ”imunitatea de turmă” pentru COVID-19 nu poate fi un obiectiv şi nu poate funcţiona, avertizând că pentru o imunitate colective ar fi nevoie ca un procent cuprins între 60% şi 70% din populaţie să fie infectată, ceea ce numai în cazul Germaniei ar însemna sute de mii de morţi.

Mai mult, el a atenţionat că noul coronavirus poate avea manifestări clinice grave şi probabil mulţi pacienţi care se vindecă rămân cu sechele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare