Șeful GDS ”stupefiat” de ce se întâmplă în USR-PLUS

În atenția conducerii partidului USR-PLUSÎn calitate de membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (în 1990), al cărui președinte am devenit (din 2019), dar și în aceea de vechi votant al USR, doresc să susțin din toată inima candidatura d-lui profesor Vlad Alexandrescu, și domnia sa vechi membru GDS, pentru obținerea unui nou mandat în Senatul României.Mărturisesc că am fost stupefiat în momentul cînd am aflat din presă că d-l Alexandrescu, doritor să obțină un loc eligibil din partea USR-PLUS pentru alegerile generale din acest an, ar fi în situația să fie radiat de pe liste, a scris pe facebook președintele GDS, Andrei Cornea.

Cum e posibil, mi-am zis, ca unuia dintre cei mai activi parlamentari USR din legislatura care se încheie conducerea partidului să-i refuze posibilitatea reînnoirii mandatului? Într-adevăr, fie și numai pentru că, lucrând cu o echipă întreagă, a alcătuit impresionantul raport Copiii lui Irod (publicat apoi de Editura Humanitas), privitor la soarta injustă și tragică adesea a copiilor instituționalizați, d-l Alexandrescu ar merita să primească un asemenea loc pe liste, încît reînnoirea mandatului să fie sigură. Și – să fiu bine înțeles – aceasta nu în chip de „răsplată” pentru senator, ci în beneficiul copiilor instituționalizați, deoarece, așa cum promite, d-l senator Alexandrescu se va ocupa în continuare de problemele lor. Și nu există motiv să nu-l credem, mai afiirmă Cornea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Articole relationate

    Categorii populare