Șeful Gărzii Naţionale Ruse: Operaţiunea rusă în Ucraina se desfăşoară mai încet decât era aşteptat

Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat că operaţiunea din Ucraina nu se desfăşoară pe cât de repede ar fi dorit Kremlinul, aceasta fiind cea mai importantă recunoaştere publică de până acum a Moscovei că lucrurile nu se derulează conform planului său, informează luni Reuters conform Agerpres.

În timpul unei slujbe religioase oficiate duminică de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, şeful Gărzii Naţionale a Federaţiei Ruse, Viktor Zolotov, a pus faptul că operaţiunea rusă se desfăşoară mai încet decât era aşteptat pe seama forţelor ucrainene de extremă dreapta, o acuzaţie formulată în repetate rânduri de oficialii ruşi.

Afirmaţiile lui Zolotov par să fie în contradicţie cu o declaraţie de vineri a ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, care i-a spus lui Vladimir Putin că „totul se derulează conform planului”.

„Aş spune că, da, nu totul se derulează atât de repede după cum ne-am dori”, a spus Zolotov, în declaraţii publicate pe site-ul Gărzii Naţionale. „Însă noi ne îndreptăm spre obiectivele noastre pas cu pas şi victoria va fi de partea noastră, iar această icoană va proteja armata rusă şi va accelera victoria noastră”, a mai spus Zolotov în timpul slujbei.

Viktor Zolotov este un important oficial rus în domeniul securităţii, care a condus odată garda personală a lui Vladimir Putin. În prezent, el este şeful Gărzii Naţionale, un fel de forţă militară internă care include poliţia antirevoltă şi alte forţe. Garda Naţională este subordonată direct lui Putin şi are forţe desfăşurate în Ucraina. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare