Şeful Gardienilor Revoluţiei: Obiectivul nostru nu a fost cu adevărat de a ucide soldaţi duşmani

Şeful Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică iraniană, a declarat duminică că obiectivul loviturilor de pe 8 ianuarie asupra unor ţinte americane din Irak nu a fost de „a ucide soldaţi duşmani”, relatează AFP conform Agerpres.

„Obiectivul nostru nu a fost cu adevărat de a ucide soldaţi duşmani, nu asta era important”, a declarat generalul de divizie Hossein Salami în cadrul unei sesiuni cu uşile închise din Parlamentul iranian, potrivit unui extras video difuzat de televiziunea de stat.

„Distrugerile materiale (provocate de tirurile cu rachete) au fost doar pentru că voiam să spunem că suntem superiori duşmanului într-o măsură atât de mare încât putem lovi orice lucru ales de noi”, a adăugat comandantul şef al armatei ideologice iraniene.

Pe 8 ianuarie, au fost lansate rachete asupra a două baze utilizate de forţele americane în vestul şi în nordul Irakului, drept represalii la eliminarea generalului Qassem Soleimani, şef al operaţiunilor externe ale Gardienilor Revoluţiei, ucis într-un raid aerian american pe 3 ianuarie, la Bagdad.

Loviturile aeriene nu s-au soldat cu victime.

Generalul Salami a fost chemat să depună mărturie în Parlament după ce forţele armate iraniene au recunoscut sâmbătă că au doborât „din greşeală” un avion civil ucrainean miercuri, la doar câteva ore după tirurile cu rachete iraniene asupra bazelor din Irak.

Cele 176 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 737 al Ukraine International Airlines care tocmai decolase de la Teheran au murit în această tragedie, pentru care generalul Amirali Hajizadeh, şeful forţelor aeriene ale Gardienilor Revoluţiei, şi-a asumat întreaga responsabilitate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare