Șeful diplomației maghiare acuză deciziile greșite luate la Bruxelles: În Europa, pentru gazele naturale trebuie plătit un preţ de patru ori mai mare decât în America de Nord, iar preţul energiei electrice este de trei ori mai mare decât cel din China

Deciziile greşite luate în ultimii ani de cei de la Bruxelles au dus la atingerea celui mai scăzut nivel al competitivităţii europene. Ne aflăm, acum, abia pe locul al treilea în ceea ce priveşte contribuţia la performanţa economică mondială, mai mult decât atât, avem cea mai proastă valoare din ultimele decenii, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, pe pagina sa de Facebook, înaintea reuniunii mininiştrilor de externe din statele membre ale UE.

Între timp, în Europa, pentru gazele naturale trebuie plătit un preţ de patru ori mai mare decât în America de Nord, iar preţul energiei electrice este de trei ori mai mare decât cel din China, a scris ministrul.

Şeful diplomaţiei ungare a specificat că în timp ce cooperarea dintre est şi vest – care pentru multă vreme a reprezentat o bază de încredere pentru creşterea europeană – este demontată pas cu pas, acum se dezbate deja cel de-al doisprezecelea pachet de sancţiuni, deşi până în acest moment nu s-a efectuat niciun fel de analiză sinceră a efectelor celor unsprezece pachete anterioare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare