Şeful diplomaţiei europene insistă că trebuie discutat cu Aleksandr Lukaşenko: Nu vrem ca Belarusul să devină a doua Ucraină

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a atras atenţia asupra riscului de a asista la o transformare a Belarusului într-o „a doua Ucraină”, considerând necesar să se discute cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko, conform unui interviu apărut duminică în cotidianul spaniol El Pais şi citat de AFP transmite Agerpres.

UE nu a recunoscut rezultatul scrutinului prezidenţial de la 9 august din Belarus, ţară zguduită de o mişcare de protest după realegerea contestată a lui Lukanşenko, lider care se află la putere de 26 de ani şi care mizează pe sprijinul Moscovei.

Uniunea Europeană „nu intenţionează să transforme Belarusul într-o a doua Ucraină”, a afirmat Borrell, evocând diferendul cu Rusia după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

„Tensiunea dintre Europa şi Rusia s-a reglat prin focuri de armă, violenţă şi o dezintegrare a teritoriul ucrainean care durează în continuare. Problema de astăzi a belaruşilor nu este de a alege între Rusia şi Europa, ci de a obţine libertatea şi democraţia”, a adăugat el.

Borrell a subliniat că trebuie continuat dialogul cu preşedintele Lukaşenko şi a comparat situaţia acestuia cu cea a liderului venezuelean Nicolas Maduro, de asemenea ţintă a unei mişcări de contestare reprimată de putere.

Maduro şi Lukanşenko sunt exact în aceeaşi situaţie. Nu recunoaştem că au fost aleşi legitim. Cu toate acestea, indiferent dacă ne place sau nu, ei controlează guvernul şi trebuie să continuăm să tratăm cu ei, chiar dacă nu recunoaştem legitimitatea lor democratică”, a explicat şeful diplomaţiei europene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare