Șeful diplomației britanice, vizită cheie în Libia la omul forte al Estului

Șeful diplomației britanice, Boris Johnson, a vizitat joi Benghazi (est), unde s-a întâlnit cu omul forte al Estului libian, mareșalul Khalifa Haftar, potrivit unui purtător de cuvânt militar, scrie AFP.

Întrevederea s-a axat asupra „dezvoltării situației politice din Libia”, a afirmat Khalifa al-Abidi, fără să ofere mai multe detalii.

Înaintea escalei la Benghazi, mare oraș din Est, Boris Johnson s-a deplasat miercuri la Tripoli și apoi la Misrata (vest), unde a discutat cu alți responsabili libieni, printre care șeful guvernului de uniune națională (GNA), Fayez al-Sarraj.

GNA este singurul guvern recunoscut oficial de comunitatea internațională. Autoritatea din estul Libiei îi contestă însă puterea. Mareșalul Haftar și forțele sale sunt fideli autorității din Est și se opun GNA.

A fost prima vizită a unui ministru britanic la Benghazi (est) după 2011, a subliniat la rândul său ministerul britanic de externe într-un comunicat.

„Ne adresăm tuturor părților din Libia pentru a sprijini acțiunea Națiunilor Unite în vederea amendării Acordului politic libian”, a declarat Boris Johnson, citat în acest document.

Semnat în decembrie 2015 sub egida Națiunilor Unite, acordul nu a dus la încheierea crizei politice și de securitate din țară, mai ales după refuzul Parlamentului ales, cu sediul în estul Libiei, să voteze GNA înființat în baza acestuia.

Acordul nu prevede niciun rol pentru mareșalul Khalifa Haftar care beneficiază de sprijinul Parlamentului.

Boris Johnson și-a exprimat speranța că personajul forte al Estului libian, ale cărui trupe controlează și o bună parte din sudul țării, „are un rol de jucat în procesul politic”.

„În cele din urmă, libienii vor fi cei care vor decide ce înseamnă un compromis acceptabil. Am încurajat toate părțile să își rezolve diferendele prin dialog, și nu prin violențe, și să respecte dreptul internațional și drepturile omului”, a mai spus șeful diplomației de la Londra.

Boris Johnson a mai vizitat Libia în mai 2017, când s-a deplasat la Tripoli, apoi în est, la Tobruk, pentru a se întâlni cu președintele parlamentului, Aguila Saleh.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare