spot_img
luni, 23 februarie, 2026
2.8 C
București

Șeful Consiliului Concurenței: Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie. Să fim mai atenţi cu consumul de energie

Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro.

Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie”, a afirmat acesta, potrivit Agerpres.

„Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi.Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela”, a adăugat Chiriţoiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să controleze TikTok-ul european

    Rețeaua de socializare chineză TikTok ar trebui plasată în...

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Primăria Oradea a amânat evacuarea Abatelui considerat un nou caz Tokes

    La solicitarea conducerii municipiului Oradea, evacuarea abatelui premonstratens Rudolf...

    Articole relationate

    Categorii populare