Șeful CJ Mehedinți: Practic România a transpus orientarea Comisiei Europene privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități

Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți, a fost aprobat proiectul care vizează închiderea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Gura Văii. Nu facem altceva decât să punem în aplicare Legea Nr. 7/2023, privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării. Practic România a transpus orientarea Comisiei Europene privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități având ca argument viața independentă și incluziunea în comunitate. Această inițiativă face parte din Strategia UE privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2030 și sprijină aplicarea art. 19 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. În aceste condiții, parte din cei 17 beneficiari ai Centrului de la Gura Văii vor merge în familii, iar alții vor fi direcționați în alte centre ale DGASPC Mehedinți, a anunțat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Odată cu încheierea unității, personalul va fi, de asemenea, repartizat la alte centre ale DGASPC Mehedinți pentru că obiectivul nu este acela de a lăsa oamenii fără locuri de muncă. În plus, clădirea în care funcționa centrul aparține Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin și predăm dreptul de administrare. Îmi pare rău pentru situația creată, dar ea se regăsește în toate județele țării, având în vedere că termenul pentru punerea în aplicare a legii este 30 iunie 2026. Am speranța că aceste persoane vor fi bine îngrijite în continuare, dar sigur că fiecăruia îi este mult mai bine acasă, în mijlocul familiei, mai spune Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump dă lovitura NATO și Ucrainei

    Administrația Trump efectuează o revizuire cuprinzătoare a abordării sale...

    Bayer: Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru medicamente

    Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru...

    Ryanair anunță că ar putea anula curse la vară din cauza crizei kerosenului

    Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din...

    Belgia luptă cu Armata pentru combaterea drogurilor

    Belgia va desfășura circa 50 de soldați în stațiile...

    UE ar putea renunța la regula deficitului bugetar

    Autoritățile UE ar putea îngheța reglementările care forțează statele...

    Iranul a avariat o instalație cloud a Amazon din Bahrain

    O instalație aparținând diviziei de cloud a companiei americane...

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    Articole relationate

    Categorii populare