Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, atacă în termeni duri, într-o postare pe pagina sa de socializare, atitudinea ministrului Economiei, Virgil Popescu, după ce acesta a cerut anchetarea polițiștilor din Mehedinți care interzic taximetria pe timpul nopții.
Georgescu atrage atenția că polițiștii aplică Hotărârea de Guvern prin care s- prelungit starea de alertă și în care nu se arată că taximetrele au voie să circule între orele 23.00 și 5.00, ci doar autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune.
DECLARAȚIA PREȘEDINTELUI CJ Mehedinți, ALADIN GEORGESCU:
“După multe alte incompetențe de care au dat dovadă guvernanții liberali în ultimul an, din păcate pe pielea românilor, ministrul mehedințean vine cu o nouă premieră națională: le cere șefului IPJ Mehedinți și prefectului “să ancheteze” cazurile în care polițiștii interzic taximetria pe timp de noapte fără să se uite în hotărârea aprobată de Guvernul din care face parte și care chiar interzice transportul în regim de taxi!
Mai exact, este vorba despre Anexa 3, art. 7 alin. 3 din HG nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă.”, susține Aladin Georgescu.
După declarația ministrului Virgil Popescu, s-a trezit și prefectul vorbind astăzi, tot fără să citească Hotărârea de Guvern, dar la el nu mă mai miră nimic! El sfidează legea fără nicio apăsare!
În fapt, nicio minte luminată din Guvernul lui Orban nu s-a gândit că cei care pot merge să-și ia medicamente între orele 23.00 – 5.00 au nevoie și de transport, cum nu s-a gândit nimeni că pentru taximetriști, această activitate este singura sursă de venit!
A-ți permite să induci public ideea că polițiștii mehedințeni nu ar aplica în mod corect legea este o atitudine total nedemnă pentru un ministru!
În fapt, Guvernul PNL a făcut cu taximetriștii exact cum a procedat cu târgurile: a interzis activitatea în aceste spații și când și-a dat seama de gafă, a dat-o la întors! Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns această incompetență a Guvernului PNL!”
Material realizat de Flux 24 Media Comunications SRL, la comanda PSD Mehedinți. CUI MANDATAR: 11200020