Șeful CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, ACUZĂ: PREFECTURA MEHEDINȚI SUB ASEDIUL PNL

Într-o logică iresponsabilă, președintele PNL Mehedinți și actual ministru al Economiei, Virgil Popescu a pus stăpânire pe Instituția Prefectului din județul Mehedinți. După ce și-a numit finul în funcția de prefect, dă comenzi politice iresponsabile doar pentru a-și satisface setea de putere, fără să ia în calcul urmările.Astfel, a cerut atacarea în instanță, de către prefect, a Hotărârii Consiliului Județean Mehedinți prin care s-a aprobat bugetul anului 2020. Așa cum probabil nu a anticipat, neavând prea multe cunoștințe despre administrație, acest demers a paralizat întreaga activitate a Consiliului Județean Mehedinți, a scris pe facebook președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

CE SUSȚINE ALADIN GEORGESCU:

Practic, după atacarea în contencios administrativ a bugetului, sunt blocate investițiile pe bugetul propriu cum ar fi , spre exemplu, reabilitarea Policlinicii din Strehaia și a Spitalului din Vânju Mare, investițiile din fonduri europene, în număr de 21, pentru care fuseseră alocate cote de cofinanțare și alte sume pentru cheltuieli neeligibile. Totodată, nu se pot face plăți pentru cheltuieli materiale și salarii ale angajaților aparatului administrativ și instituțiilor din subordine.

În plus, nu numai că guvernul din care face parte Virgil Popescu nu a alocat banii necesari pentru plata salariilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar a blocat și demersurile noastre, ale Consiliului Județean, începute pentru ca oamenii să nu aibă de suferit și să își primească banii.

Domnule ministru Virgil Popescu, dacă ați ști ce presupune blocarea bugetului județului, ce investiții și cheltuieli acoperă bugetul, dacă ați avea habar despre administrarea unui județ, nu ați fi dat această comandă politică.

Este pentru prima dată în istoria cunoscută de noi când bugetul județului este atacat, iar din cauza acestui demers nu se pot aloca bani pentru gestionarea alertei de CORONAVIRUS. Când Comisia Europeană a schimbat nivelul de risc privind coronavirusul în UE de la moderat la ridicat, noi nu putem aloca fonduri pentru refacerea stocurilor de materiale de protecție și dezinfectanți la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin și nu putem aloca banii necesari amenajării unor spații speciale pentru tratarea eventualelor cazuri care se pot confirma în Mehedinți.

Domnule Virgil Popescu, e în regulă că vreți să candidați la presedinția Consiliului Județean, dar vă avertizez că nu așa va faceți campanie! Ați instalat în fruntea instituțiilor statului un grup de interese format din neamuri și obedienți, pe care îi folosiți pentru a vă satisface propriile interese electorale.
Renunțați la aceste demersuri pe spatele mehedințenilor, domnule Popescu, și haideți să intrăm într-o campanie decentă, în care să le spunem oamenilor ce am facut pentru ei sau, măcar, am încercat!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare