Șeful CJ Hunedoara anunță finalizarea în timp record a construcției Secției Spitalizare de Zi la Spitalul Județean de Urgență Deva

Am promis, am realizat! În timp record, în numai șase luni, am reușit finalizarea construcției Secție Spitalizare de Zi la Spitalul Județean de Urgență Deva. A fost mai întâi o promisiune pe care mi-am făcut-o mie, aceea de a oferi servicii de calitate tuturor celor care vin să se trateze la Spitalul Județean de Urgență Deva. Pacienții care vin pentru investigații de rutină au nevoie de un spațiu decent, în care să își aștepte rezultatele la analize sau la alte investigații specifice, fără să mai fie nevoiți să stea afară în soare, frig sau vânt, afirmă pe Facebook președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD).

CE SUSȚINE LAURENTIU NISTOR:

Am înaintat consilierilor județeni propunerea de construire a noii secții, am găsit amplasamentul potrivit, am alocat fondurile necesare și, iată, după șase luni, secția este finalizată. În prima etapă, în clădire va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Deva. În spațiul actual al UPU Deva se va derula un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile care prevede modernizarea și extinderea sa, astfel încât peste un an de zile să avem o Unitate de Primiri Urgență de top la spitalul din Deva.

Le mulțumesc consilierilor județeni, colegilor mei din conducerea CJ Hunedoara și aparatului de specialitate pentru tot sprijinul acordat. Mulțumesc proiectantului și constructorului care au realizat o clădire conform standardelor într-un timp atât de scurt. Le mulțumesc tuturor cadrelor medicale care au crezut în acest proiect. Îmi doresc ca spitalul din Deva să devină un spital etalon. Avem aici medici foarte buni, cărora trebuie să le oferim toate condițiile de desfășurare a activității. Desigur, avem pretenția să performeze și să se ocupe de pacienți fără niciun fel de sincope. Îmi doresc ca pacienții care se adresează spitalului din Deva să poată pleca acasă mulțumiți de condițiile de îngrijire pe care le-au găsit aici și de tratamentul primit.

Proiectele de modernizare și de dotare a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se vor opri aici. Până la finalul anului vrem să încheiem toate lucrările începute prin programul de reparații capitale. Și investițiile vor continua, pentru că proiecte există și avem banii necesari pentru a le realiza. Sănătatea și confortul cetățenilor au prioritate!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum și-au dat foc grecii la păduri din cauza rețelelor electrice dărăpănate

    Scânteile provenite de la rețeaua electrică dărăpănată a Greciei...

    Americanii își pun la plată și aliații din Asia

    Oficialul Pentagonului, Elbridge Colby, a îndemnat aliații SUA din...

    Oamenii lui Bolo distrug industria din Alba

    Una dintre cele mai mari companii din Alba Iulia,...

    Spania, Merkel 2 pentru migranți

    Amnistia propusă de Spania pentru migranții fără acte ar...

    Moldovenii sparg in jocurile de noroc oficiale 2,5% din PIB

    Moldovenii au cheltuit în 2025 peste 10 miliarde de...

    Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, o alianță de distanțare de America

    Comentând acordul de susținere militară reciprocă dintre Arabia Saudită,...

    Articole relationate

    Categorii populare