Șeful CJ Dâmbovița cu Crucea Roșie la Crevedia

Am revenit astăzi la Crevedia, alături de prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, pentru a sta de vorbă cu oamenii ale căror case și gospodării au fost afectate în nefericitul eveniment de sâmbătă! I-am anunțat că mâine, în ședința Consiliului Judeţean Dâmbovița, vor fi aprobate primele sume pe care le vor putea folosi pentru ce au dânșii nevoie în momentul de față, a anunțat pe Facebook președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan (PSD).

De asemenea, împreună, am stabilit că toți copiii familiilor afectate vor primi rechizite și haine pentru a începe anul școlar cu bine.Tot astăzi, alături de Crucea Roșie, am dus frigidere, alimente, apă, pături și alte lucruri care îi vor ajuta în spațiile de cazare ce le-au fost puse la dispoziție.I-am asigurat că imediat după evaluarea pagubelor, vom transmite premierului Marcel Ciolacu solicitarea prin care, din fondul de rezervă al Guvernului, să fie alocate, cât mai rapid, sumele necesare reconstruirii și reparării caselor afectate, mai spune Ștefan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare