Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din categoria negrul e alb și noaptea e zi, Premierul demis Ilie Bolojan ne anunță că, datorită lui, a scăzut inflația în România. Spun că omul e genial pentru că nu se poate altfel câtă vreme a mărit taxe și impozite fără număr și, iată, a reușit coborârea inflației la 6,2% (în continuare cea mai mare din UE). Stiglitz și Krugman să ia exemplu. Evident, „guvizii propagandei” vor colporta această informație fără contextualizare. Realitatea este că motivul acestei aparente scăderi ține de faptul că, anul trecut, au crescut foarte mult facturile la energie (în anumite cazuri s-au dublat, creșterea medie fiind de 60%). Ele au rămas la aceeași valoare, iar INS raportează acum o majorare de doar 1%, afirmă șeful CJ Caras Severin, Silviu Hurduzeu.

Aceeași poveste și cu majorarea TVA din august 2025: prețurile au crescut ca urmare a măsurii promovate de Guvernul Bolojan, dar acum avem deja un an plin în care am funcționat cu TVA de 21% în loc de 19%.Într-un singur punct are dreptate și domnul Prim-ministru demis: sunt 12 luni consecutive de scădere a consumului și trei trimestre consecutive de contracție economică, lucruri care atrag în general o temperare a prețurilor de consum.Bravo, Ilie. Ești as pe economie! PS. Revenind într-o zonă serioasă, mai spun o dată că, în următoarele două săptămâni, ar trebui să avem un nou Guvern care să promoveze inclusiv o rectificare bugetară atât de necesară, dar și să prezinte un nou proiect de Buget pentru 2027, mai spune Hurduzeu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare