Șeful CJ Caras Severin cere „o creștere considerabilă a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale”. Motivația ține de schimbarea regulilor privind creșterea la 20% a cofinanțării pentru accesarea unor fonduri prin programul de dezvoltare “Anghel Saligny”.

Am trimis astăzi (10 martie 2026) un punct de vedere către Guvernul României și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România prin care am solicitat alocări bugetare suplimentare pentru Consiliul Județean Caraș – Severin. Analiza pe care am făcut-o a pornit de la draftul de Buget care ne-a fost pus la dispoziție și care, foarte probabil, va fi avizat de Executiv. Am o solicitat o creștere considerabilă a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Motivația ține de schimbarea regulilor privind creșterea la 20% a cofinanțării pentru accesarea unor fonduri prin programul de dezvoltare “Anghel Saligny”. Sunt bani care se traduc în drumuri, rețele de apă și canal, modernizarea unor școli și grădinițe, afirmă președintele CJ Caras Severin Silviu Hurduzeu.

De asemenea, din calculele noastre, există un deficit consistent pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a sistemului de asistență socială. Mai ales că avem o inflație de 10% și costurile cu utilitățile au crescut chiar mai mult decât atât.Consider că suma de 19 milioane de lei pentru drumuri județene este insuficientă. Da, Caraș – Severin este un județ cu populație redusă, dar avem în administrarea una dintre cele mai mari rețele de drumuri județene din România – aproximativ 878 de kilometri (locul 8 la nivel național). Eu știu că aici este principala problemă a Banatului de Munte și aici trebuie acționat. Mărturisesc că nu sunt extrem de optimist privind un răspuns favorabil de la Executiv dată fiind cunoscuta rigiditate a Prim-ministrului. Cred însă că, dacă se găsesc 3,5 miliarde de lei în plus pentru Primăria Generală a Capitalei, se poate găsi un 5% din respectiva sumă și pentru Banatul Montan.O ultimă observație. Sunt multe primării în România, nu doar Primăria Generală a Capitalei, care au vârfuri de plată în această primăvară și pentru care este important să-și poată adopta cât mai repede bugetele locale. Atunci când noi (PSD) am spus că nu e în regulă să se întârzie atât, ni se explica doct că e bine să fim ținuți cu 1/12 din anul precedent, pentru că, în felul acesta, s-ar controla mai bine deficitul. Acum, brusc, e nevoie de urgență pentru situația de la București.Nu vreau să fiu înțeles greșit. Susțin adoptarea cât mai rapidă a Bugetului de Stat pe 2026 și speranța mea este ca, la sfârșitul lunii, să putem avea Buget și la Caraș – Severin. Evidențiez doar ipocrizia care îi mușcă acum de nas pe cei care spuneau că e bine ce se întâmplă, mai spune Hurduzeu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare