Home Analize Șeful CJ Caras Severin cere cetățenilor să sesizeze neregulile din spitalele din...

Șeful CJ Caras Severin cere cetățenilor să sesizeze neregulile din spitalele din județ: Da, avem spitale vechi și care nu sunt dotate așa cum trebuie. Dar asta nu scuză în vreun fel ca relația dintre cadrele medicale și pacienți să fie viciată!

0

Președintele Consiliului Județean si al PSD Caraș-Severin Silviu Hurduzeu apreciază controalele derulate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate la spitalele din județ ca fiind un lucru bun.

„Pe de o parte, aceste verificări scot la iveală lucrurile care sunt profund în neregulă în sistem. S-a terminat epoca în care acceptam ca gunoiul să fie ascuns sub preș. Inclusiv medicii și directorii trebuie să știe că au responsabilitate. Pe de altă parte, prea mult timp ne-am ascuns în spatele marotei că singura problemă este când vine vorba de baza materială. Da, avem spitale vechi și care nu sunt dotate așa cum trebuie. Dar asta nu scuză în vreun fel ca relația dintre cadrele medicale și pacienți să fie viciată!”, a comentat Hurduzeu după ce Ionuț Popopivici, directorul Casei de Sănătate, a anunțat concluziile îngrijorătoare ele controlului făcut în Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu.

Președintele CJ Caraș-Severin mai spune că această direcție este setată inclusiv de la vârful Ministerului Sănătății, acolo unde cărășeanul Alexandru Rogobete a decis să arate toleranță zero față de cei care care nu respectă procedurile și de cei care nu dau dovadă de respect față de bolnavi.

„Îi îndemn pe toți cărășenii care consideră că nu le sunt respectate drepturile atunci când ajung la un spital să sesizeze neajunsurile atât la conducerile spitalelor, cât și la Direcția de Sănătate Publică și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Drumul spre însănătoșirea sistemului pornește de la un diagnostic corect.”, a adăugat Hurduzeu.

Controlul Casei de Sănătate în spitalul din Oțelu Roșu a dus la descoperirea unor „bube” grave.

Medicii de gardă au fost prezenți la program, însă și în această unitate spitalicească pare a fi împământenit acest obicei al «învoirilor». Mai exact, pacienți care aparent sunt internați nu au fost găsiți fizic în saloane și nici în incinta spitalului. Aproximativ 20% dintre ei. Insist și repet: în toată legislația specifică, termenul de «învoire» nu există. Există doar externare, o procedură bine definită”, a precizat Ionuț Popovici.

Ad

Exit mobile version