Șeful CJ Caras Severin acuză tăierile de salarii de UCMH Reșița: Fără să investim în tehnologie nu vom putea specula potenţialul hidroenergetic pe care România îl are. Poate înţeleg asta şi cei de la vârful Executivului care au tras frâna de mână în multe proiecte esenţiale pentru dezvoltarea ţării

Șeful PSD si al CJ Caraș-Severin avertizează că este incorect ca angajaților UCMH Reșița să li se aplice aceleaşi tăieri de salarii în administraţia publică.

„Susţin revendicările sindicatului din cadrul UCMH Reșița privind creşterea salariilor angajaţilor Uzinei. Sunt oameni profesionişti acolo, care îşi fac datoria cu pricepere şi seriozitate. Date fiind veniturile lor medii, este incorect ca acestor oameni să li se aplice aceleaşi prevederi precum cele din administraţie, chiar dacă discutăm de o companie de stat.”, a reacționat Silviu Hurduzeu.

Acesta amintste că, anul trecut, când a vorbit cu CEO-ul Hidroelectrica, Karoly Borbely, şi cu reprezentanţii Guvernului, exista un plan foarte serios privind dezvoltarea resursei umanei şi retehnologizarea. Aproape 200 de milioane de lei erau prevăzuți pentru a fi investiți în perioada 2024 – 2027.

Blocajul de acum, spune președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, este contraproductiv: „Înţeleg că sunt constrângeri bugetare, dar, fără să investim în tehnologie, nu vom putea specula potenţialul hidroenergetic pe care România îl are. Poate înţeleg asta şi cei de la vârful Executivului care au tras frâna de mână în multe proiecte esenţiale pentru dezvoltarea ţării.”

Hurduzeu vede însă și aspectele pozitive legate de uzina reșițeană. Astfel, Hidroelectrica a alocat 9,2 milioane de lei pentru achiziționarea și montarea a două noi hidroagregate la Centrala Hidroelectrică de Mică Putere (CHEMP) Zervești, care aparține de Uzina Hidroelectrică din Caransebeș. De asemenea, s-a finalizat licitaţia pentru reparaţiile necesare de la Hidrocentrala de la Ruieni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare