Șeful Cancelariei lui Viktor Orbán se laudă la Tuşnad (Tusványos) cu „O naţiune în acţiune”

Acum, în timpul războiului din Ucraina, în politicile naţionale nu trebuie să ne gândim la noi direcţii de dezvoltare, ci la păstrarea rezultatelor obţinute până acum, a declarat Árpád János Potápi, secretarul de stat responsabil pentru politicile naţionale în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, în discursul susţinut la cea de-a 31-a ediţii a Universităţii de Vară de la Tuşnad („Tusványos”).

Oficialul ungar a vorbit despre noile provocări cu care se confruntă politicile naţionale, în cadrul dezbaterii intitulate “O naţiune în acţiune”. Potrivit acestuia, în perioada care a trecut, în politicile naţionale, anii se numărau în funcţie de câte universităţi de vară au avut loc la Tusványos, dezbaterile din cadrul acestora fiind unele care au stabilit direcţia de urmat. Însă de când în apropiere are loc un război, situaţia este complet alta. 

“Acum, scopul nu este acela de determina direcţiile de dezvoltare pentru următorii ani. Acum, întrebarea care se pune este cum putem păstra rezultatele obţinute până acum, cum putem păstra comunităţile noastre şi sistemul instituţional? Cum putem termina ceea ce încă se află în curs de realizare? Cum putem ieşi din această situaţie cu cât mai puţine pagube, a explicat politicianul. 

Árpád János Potápi a adăugat că pentru maghiari, cel mai important lucru este să fie pace şi ca maghiarilor să nu li se facă niciun rău. Secretarul de stat a menţionat, de asemenea, că dacă rezultatele politicilor naţionale din ultimii 12 ani ar fi incluse într-un album, iar fiecărui rezultat i s-ar dedica o singură pagină, ar trebui realizat un album de sute de mii de pagini. 

Interlocutorul său, Bence Arany, directorul publicaţiei “Magyar Krónika”, a adăugat că în timp ce în ultimii ani oamenii au simţit că îşi pot creşte bunăstarea prin consum, acum această bunăstare trebuie căutată în surse interne: în familie, în comunităţi. László Jónás, coordonatorul responsabil de dezvoltare profesională în cadrul “Design Terminál”, a spus că în opinia sa, vremurile dificile sunt cele care arată cu adevărat valoarea unor comunităţi. Potrivit acestuia, anii următori vor fi ani excelenţi pentru a afla “ce ne putem oferi unul altuia” – până când vor reveni aceleaşi vremuri bune ca cele din anii trecuţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare