spot_img
8.6 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasămediuSeful Asociatiei 21 Decembrie a depus la Parchet o nouă plângere în...

Seful Asociatiei 21 Decembrie a depus la Parchet o nouă plângere în dosarul Mineriadei

-

Președintele Asociației ’21 Decembrie 1989′, Teodor Mărieș, a declarat joi că a depus la Parchetul General o nouă plângere în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, care este o completare a celei făcute în urmă cu 10 ani, transmite Agerpres.

El a susținut că s-a prezentat la sediul PÎCCJ, pentru a participa la o întâlnire la Secția Parchetelor Militare cu procurorii de caz pe dosarele Revoluției și Mineriadei.

- Advertisement -

„După opt ani, după ce aceste dosare practic au fost unele mutilate pur și simplu, mă refer la dosarul Revoluției, iar cel al Mineriadei închis definitiv și irevocabil din punctul sistemului judiciar românesc, din păcate pentru ei, CEDO ne-a dat dreptate și a obligat statul român la redeschiderea dosarului Mineriadei și continuarea cercetărilor și finalizarea lor în ambele dosare. (…) Venim cu o nouă plângere, o nouă completare la plângerea pe care am depus-o în urmă cu 10 ani când am oprit prescrierea în dosarul Mineriadei”, a declarat Mărieș.

Președintele Asociației ’21 Decembrie 1989′ a afirmat că regretă faptul că „s-au pierdut opt ani” din punct de vedere al aflării adevărului în aceste două dosare.

- Advertisement -

„Și a pierdut istoria României opt ani. Puteam acum opt ani să află adevărul, dacă nu mai repede măcar acum opt ani datorită unor domni procurori la cel mai înalt nivel, aflați în funcție și în acest moment, care au dat decizii de infirmare a rezoluțiilor date de către generalul Dan Voinea și care repet au crezut că rămân definitive și că niciodată nimeni nu va mai putea să le întoarcă. Curtea Europeană a venit, a decis altfel și tot ei le-au infirmat și tot aceeași Înaltă Curte de Justiție, care a confirmat rezoluție de neîncepere a urmăririlor penale, astăzi vine și spune trebuie redeschis dosarul și trebuie reluate cercetărilor. Este o înfrângere a justiției și îmi pare rău pentru asta, pentru că dorim ridicarea MCV-ului dar nu se poate ridica cu dosare vechi de 25 de ani”, a declarat pentru AGERPRES Teodor Mărieș.

Potrivit acestuia, toate deciziile CEDO spun aceleași lucruri, respectiv că nu se poate invoca prescrierea, termenul foarte mare de 25 de ani, amnistia, să se facă anchetă efectivă pentru a se stabili vinovații, ca să fie trași la răspundere, iar victimele despăgubite moral și material în funcție de suferințele și pierderile pe care le-au avut în acele evenimente.

Întrebat despre ce persoane este vorba, președintele Asociației ’21 Decembrie 1989′ a subliniat că sunt indicate în prima plângere peste 30 de persoane. „Sunt peste 30 de persoane indicate, două sau trei dintre ele au decedat. Am cerut (să înceapă urmărirea penală — n.r.) pentru toți cei care au fost puși de noi pe listă undeva în mai 2005, atunci când am oprit prescrierea pentru că survenea prescrierea la 15 ani. Dacă mă întrebați de persoane, pot să vă spun că este vorba de șefi de servicii, de foști prim-miniștrii, fost președinte. Pot să vă dau și nume — Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și mulți mulți ofițeri din poliție și din armată care la ordin politic nu au făcut altceva decât să execute ordinele nelegale date de către Ion Iliescu”.

Asociația „21 decembrie 1989”, a informat, într-un comunicat transmis miercuri seară AGERPRES, că după aproape șapte ani de luptă, în procesul: membrii Asociației ’21 Decembrie 1989′ versus România, urmașii eroilor martiri, răniții, reținuții și luptătorii au obținut o nouă victorie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

„În ciuda piedicilor repetate, puse de către sistemul judiciar românesc, pentru 76 dintre membrii asociației, Statul Român a fost obligat să plătească daune de peste 800.000 euro. Decizia CEDO survine în lipsa unei anchete efective cu privire la crimele săvârșite în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și prin tergiversarea finalizării plângerii depuse de către Asociația ’21 Decembrie 1989′, încă din anul 1990. Reamintim că în data de 4 noiembrie 2014, alți 34 de membri ai Asociației’21 Decembrie’ au câștigat la CEDO. În acest context, menționăm că Asociația ’21 Decembrie 1989′ este singura organizație de revoluționari ai căror membri au depus și au obținut decizii favorabile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, se arată în comunicat.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img