Home Dezvaluiri Șefa Tribunalului Timiș despre cei care o atacă pe Dana Gârbovan: Politicieni...

Șefa Tribunalului Timiș despre cei care o atacă pe Dana Gârbovan: Politicieni avizi de putere și corupți

0

Atacurile imunde la adresa Danei Garbovan dovedesc micimea incredibila a unei societati rupta complet de normalitate si moralitate.
Politicienii corupti in tovarasie cu interlopii sponsori nu isi pot imagina o justitie altfel decat cea pe care aproape au reusit sa si-o creeze.Pseudo justitia lor, scrie pe facebook președintele Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu.

POSTAREA ADRIANEI STOICESCU:

Pseudo justitia lor.

A pseudo politistilor, agramati si burtosi, platiti regeste sa anunte cand vine potera cu vreo enervanta perchezitie domiciliara.
A pseudo procurorilor, cei care au pus bazele republicii lor, in care inculpatul spune ce lapte a supt de la mama doar sa isi scape sotia insarcinata de un mic viol, asa cum discret i s-a sugerat ca s-ar putea intampla daca nu declara ce trebuie.
A pseudo judecatorilor care scriu minute la dictare, asteptand infrigurati concediul intr-o tara exotica, pentru a sta linistiti in jacuzzi cu prietenul tocmai salvat… 
Asta s-a dorit.

Partial au reusit, cata vreme pare ca avem magistrati care folosesc codul penal doar sub piciorul mesei, pentru a nu tulbura spriturile care ii asteapta, numai bune si racoritoare dupa o zi obositoare ….
Partial au reusit, cata vreme avem fotografii de busturi bine lucrate si recitaluri de manele…
Partial au reusit, cata vreme avem procurori care nu au intocmit in viata lor un rechizitoriu, dar tin lectii de drept constitutional. 
Partial au reusit, cata vreme avem juzi care tin discursuri politice, declarand apoi ca inspectia judiciara trebuie tratata cu sictir si o discreta flegma…

Oamenii simpli nu vor, insa, pseudo justitia infractorilor.
Vor sa stie ca cei in fata carora vin cu respect si speranta cunosc legea si o aplica cu buna credinta.
Vor sa stie ca cei care gresesc platesc.
Vor sa se simta aparati si respectati in propria tara.

Politicienii avizi de putere si corupti, cei in asteptarea puterii si flamanzi, rubedeniile si prietenii lor nu vor asta.
Vor o justitie a lor, aservita politic si care sa raspunda doar ordinelor.
Minciunile ordinare, dezinformarea si laturile aruncate in capul magistratilor onesti sunt singurele lor arme impotriva justitiei normale.
Pentru ei si pentru magistratii pe care ii protejeaza, inspectia judiciara si sectia de investigare a magistratilor sunt cele mai mai mari rele care pot exista in justitie pentru ca sunt singurele institutii care pot opri reinstaurarea republicii pseudo procurorilor, domnia autosuficientei, a lipsei de profesionalism, a lipsei de responsabilitate.
Iar un ministru integru si profesionist echivaleaza cu un dezastru.

Vestea proasta e ca Dana Garbovan nu e singura.
Chiar daca nu ii vedeti, are alaturi de ea magistratii care cred cu tarie in vocatia lor.
Care nu fac compromisuri.
Si care nu vor permite sa va folositi de ei pentru a va atinge scopurile murdare.

Ad

Exit mobile version