Șefa Trezoreriei americane: Să vedem dacă ostilităţile se extind dincolo de Israel şi Gaza

Este prea devreme să speculăm în privinţa consecinţelor economice ale conflictului israeliano-palestinian, iar impactul se va adânci dacă ostilităţile se extind în întreaga regiune, a afirmat, luni, secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, transmite Reuters conform Agerpres.

„Analizăm potenţialele implicaţii economice ale ostilităţilor … este prea devreme să speculăm dacă vor fi sau nu consecinţe semnificative”, a declarat oficialul la postul britanic de televiziune Sky News.

„Cred că va fi foarte important să vedem dacă ostilităţile se extind dincolo de Israel şi Gaza şi aceasta este cu certitudine o evoluţie care ar trebui evitată”, a adăugat secretarul Trezoreriei SUA.

Întrebată dacă SUA şi Occidentul îşi pot permite în această perioadă încă un război, Yellen a răspuns: „Cred că răspunsul este categoric. Cu siguranţă, America îşi poate permite să fie alături de Israel şi să sprijine necesităţile militare ale Israelului şi, de asemenea, putem şi trebuie să susţinem Ucraina în lupta ei contra Rusiei”.

Ratele ridicate ale dobânzilor ar putea persista în Statele Unite şi este necesară vigilenţa în privinţa finanţelor publice, deşi costurile cu datoria pot fi gestionate, a declarat oficialul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Trump: Nu vom mai da bani Israelului, le dădeam 4 miliarde de dolari pe an

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare