spot_img
sâmbătă, 14 februarie, 2026
3.2 C
București

Șefa OMV PETROM amenință în scandalul gazelor din Marea Neagră: „Dacă nu, importurile de gaze ale României ar putea ajunge la 40% în anul 2030”

Gazele din Marea Neagră sunt o oportunitate uriaşă pentru România, dar nu vor rămâne aşa pentru totdeauna, iar, în acest moment, proiectul este blocat politic, a declarat, marţi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, la Energy Strategy Summit.

„Trebuie să fim conştienţi că aceasta este o oportunitate extraordinară pentru România, dar că nu va rămâne aşa pentru totdeauna. Şi, în condiţiile în care tranziţia energetică este din ce în ce mai aproape, în contextul valorificării preţului la gazele naturale, trebuie să ne dăm seama că vine un moment când acest lucru este cel mai valoros lucru pentru România şi pentru statul român”, a spus reprezentantul companiei energetice.

Potrivit acesteia, toată lumea caută surse competitive de energie, pentru a combate schimbările climatice.

„Vedem însă probleme în ceea ce priveşte stocurile, există o ofertă în exces de energie în lume, atât în ceea ce priveşte combustibilii fosili, cât şi energia regenerabilă. Şi există concurenţă în piaţă. De aceea, România are nevoie să fie competitivă. Aşadar, acesta este motivul declaraţiei noastre, care a fost foarte bine gândită. Acest lucru nu durează pentru totdeauna, trebuie să acţionăm. Şi consider că proiectul s-a blocat în sistemul politic”, a adăugat Verchere.

Ea a adăugat că mediul de afaceri doreşte să colaboreze cu autorităţile pentru ca Legea offshore să fie modificată, astfel încât proiectele din Marea Neagră să fie deblocate.

„Dacă nu, importurile de gaze ale României ar putea ajunge la 40% în anul 2030”, a avertizat şefa OMV Petrom.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Serbiei la Munchen: Sunt foarte îngrijorat de alianța militară Kosovo-Albania-Croația

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat la München, unde...

    Rubio a evitat o întâlnire cu liderii europeni la Munchen pe tema Ucraina

    Secretarul de stat american Marco Rubio nu a participat...

    Băsescu cere ca România să se predea FMI

    Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că, în opinia sa,...

    Bolojan minte despre scutirea de impozit a persoanelor cu dizabilități

    Campanie Declic pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, grav...

    Hubert Thuma: Dacă bugetul nu primește votul Parlamentului, premierul va trebui să plece

    Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov, a declarat vineri seară...

    Trump: Zelenski „trebuie să se miște” și să facă pace

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că omologul...

    Articole relationate

    Categorii populare