Șefa Comisiei Europene și-a luat zbor privat de 19 minute

Echipa preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen a apărat joi decizia acesteia de a apela la un zbor cu un avion privat de 19 minute, afirmând că o opţiune mai eficientă nu era disponibilă, relatează dpa conform Agerpres.

Von der Leyen a fost criticată după ce s-a aflat în această săptămână că a ajuns cu avionul din Viena la Bratislava în luna iunie, în cadrul unui turneu în mai multe capitale europene pentru a discuta despre fondul de relansare de după pandemie al blocului comunitar.

Purtătorul ei de cuvânt, Eric Mamer, a declara joi că zborul de 50 km între Viena şi Bratislava a făcut parte dintr-o călătorie de două zile cu un program încărcat, implicând vizite în cinci state UE.

Şefa executivului UE nu putea să călătorească cu o maşină între cele două capitale întrucât mai avea programată o întâlnire în cursul serii la Riga, capitala Letoniei, a spus Mamer. Renunţarea la avionul închiriat la Viena pentru a călători în alt mod spre capitala Slovaciei ar fi durat prea mult timp, a adăugat el.

Deplasarea, despre care a relatat prima dată ziarul britanic Daily Telegraph, era pe o distanţă mai mică de 100 km şi dura în jur de o oră cu maşina.

Secretarul general al Asociaţiei contribuabililor europeni, Michale Jaeger, a declarat pentru ziarul german Bild că zborul a fost un „păcat ecologic” care a costat „mult din banii contribuabililor, mult timp spre şi de la aeroport şi, mai mult decât toate, multă credibilitate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare