Șefa AUR Vaslui, a cincea filială ca scor, critică conducerea

Coordonatorul AUR Vaslui, Laura Gherasim, candidat la europarlamentare, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că la nivelul partidului s-au făcut anumite greşeli care trebuie analizate, astfel încât formaţiunea să obţină rezultate mai bune la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

Ea a punctat că AUR a obţinut în judeţul Vaslui al cincilea cel mai bun scor din ţară.

„Considerăm că la nivelul Organizaţiei Judeţene AUR Vaslui ne-am făcut treaba, deşi au fost foarte multe piedici. Am preluat o structură controlată într-un anume fel. A trebuit să facem performanţă cu ce am avut, într-un timp relativ limitat, o lună şi jumătate. Eu sunt om de afaceri, sunt manager la bază şi problema pe care o consider cea mai mare este la nivel de management pe anumite puncte. (…) Alte aspecte vor trebui clarificate cu conducerea şi îmbunătăţite, în aşa fel încât la alegerile din toamnă să intrăm cu siguranţă pregătiţi şi dacă s-a greşit, cei care au greşit vor trebui să îşi asume aceste greşeli. Noi ne dorim să construim împreună, ne dorim o construcţie sănătoasă, stabilă, de lungă durată”, a afirmat Laura Gherasim.

Candidată pe poziţia a opta pe lista AUR pentru europarlamentare, Gherasim a subliniat că cei şase reprezentanţi ai formaţiunii în Parlamentul European sunt oameni pregătiţi care îşi merită funcţiile obţinute.

„Suntem pregătiţi să le oferim tuturor votanţilor AUR o nouă perspectivă, o perspectivă a unei construcţii serioase, care timp de patru ani de zile va fi alături de vasluieni şi care cu siguranţă va lupta pentru fiecare om care a pus ştampila pe AUR. (…) A fost greu, însă nu ne poate opri nimic. Vaslui este oraşul în care m-am născut, aici este familia mea, consider că mi-am onorat familia, mi-am onorat prietenii şi a fost o mare bucurie, o onoare şi o responsabilitate deosebită să-i pot reprezenta pe vasluieni. (…) A fost o cursă grea într-o lună şi jumătate să putem ţine piept în această luptă celor două partide care s-au unit tocmai de frica AUR. (…) Nu este simplu să lupţi cu un sistem care de 34 de ani este foarte bine ancorat şi are structurile pregătite, în condiţiile în care alegerile comasate au luat pe nepregătite toate celelalte partide”, a spus Laura Gherasim.

Aceasta a adăugat că vor începe negocieri şi că se iau în calcul anumite alianţe, iar la congresul partidului se va discuta dacă ar putea fi iniţiate colaborări pe plan local inclusiv cu PSD şi PNL.

„Este clar că PSD şi PNL nu pot neglija dorinţa vasluienilor şi trebuie să ia în considerare aceste programe pe care AUR le-a făcut şi le-a prezentat votanţilor. Trebuie să ne aşezăm la masă, să discutăm. Până la urmă, singura prioritate pe care toate partidele ar trebui să o aibă sunt votanţii, iar noi în Vaslui avem de reprezentat vasluienii”, a afirmat Laura Gherasim.

AUR a obţinut în judeţ un număr de 103 consilieri şi doi primari, iar la alegerile europarlamentare formaţiunea fost votată de 16,38% dintre alegătorii prezenţi la urne. AGERPRES / (A – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare