Ședință la PSD Iași: Mihai Chirică nu a fost sancționat. Se cere o schimbare de atitudine la vârful partidului

Membrii Biroului Executiv Județean al filialei ieșene a PSD s-au întrunit vineri pentru a discuta despre o serie de probleme, unul dintre subiectele abordate fiind și cel al președintelui filialei, primarul Mihai Chirica, care a declarat ulterior ședinței că a primit solidaritate „în totalitate” din partea colegilor din conducerea filialei cu privire la poziția pe care el a adoptat-o în ceea ce privește OUG 13.

Ședința de vineri fost convocată chiar de Mihai Chirica, pentru a vedea dacă mai are sau nu susținerea colegilor de filială.

După aproximativ trei ore, membrii BEJ Iași au stabilit să fie trimis un memorandum, la Guvern cât și la conducerea centrală a partidului pentru a arăta susținere față de programul de guvernare, dar și necesitatea unei schimbări de atitudine la vârful formațiunii, a relatat Chirica.

El a recunoscut că o parte dintre colegii săi de filială și de partid nu au avut o părere prea bună despre ieșirile sale publice din ultima vreme.

‘La început o parte din colegii mei aveau oarecum o viziune contrară, că de fapt este o afiliere a mea spre o altă formațiune politică. Au înțeles pe parcursul discuțiilor că nu am niciun interes politic subversiv, că nu este vorba de o dirijare a omului Chirica de către alte cheițe care se învârt pe oriunde, ci pur și simplu este o măsură a atitudinii demne de a conduce organizația așa cum așteaptă toți românii în momentul de față”, a mai spus Mihai Chirica.

Conform acestuia, Organizația PSD de la Iași „și-a arătat unitatea în totalitate” în ceea ce privește susținerea sa.

„Această solidaritate nu este un cec în alb, este una firească, normală, de comunicare și de colaborare, astfel încât proiectele comunităților pe care le reprezintă să devină viabile”, a declarat Mihai Chirica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare