Secția de Terapie Intensivă de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, BLOCATĂ

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, susţine că urgenţele neonatale au blocat secţia de terapie intensivă, aceasta nemaiputând să acopere şi alte patologii, după ce a fost limitată posibilitatea părinţilor de a se adresa clinicilor din străinătate, din cauza pandemiei de COVID-19.

„Odată cu începutul acestei crize, cu introducerea stării de urgenţă, apoi a stării de alertă, în această perioadă toată activitatea medicală a fost oarecum afectată şi, oarecum justificat, accentul s-a pus pe combaterea şi prevenirea infecţiei COVID, am fost confruntaţi cu un aflux foarte mare de situaţii de urgenţă, aici mă refer la partea de copii cu malformaţii grave cardiace, urgenţele neonatale. Am operat pe parcursul stării de urgenţă 54 de nou-născuţi cu urgenţe, ceea ce este un efort extraordinar. În continuare acest trend s-a menţinut cam în acelaşi ritm, deja putem spune că activitatea centrului nostru se efectuează la o turaţie maximă şi deja sunt semne că nu mai putem face faţă la toate urgenţele şi la cazurile pe care trebuie să le investigăm, în primul rând, şi apoi să le operăm. Săptămâna trecută am operat trei nou-născuţi, au mai venit faxuri şi emailuri şi din alte centre. Din Timişoara în acest moment avem patru nou-născuţi şi un sugar mai mic, care trebuie să vină în Târgu Mureş; evident, trebuie să vină etapizat, fiindcă nu avem capacitatea nici noi, nici Clinica de Neonatologie cu care lucrăm de a-i primi pe toţi deodată. Sunt cazuri grele, cazuri incompatibile cu supravieţuirea în lipsa unei operaţii”, a declarat, miercuri, dr. Horaţiu Suciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Articole relationate

    Categorii populare