Secretul avariat din garaj al ministrului UDMR al Sportului

Ministrul Sportului Eduard Novak ar fi ascuns în urmă cu un an BMW-ul ministerului în garaj după ce l-ar fi avariat în trafic. Conform Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST), Novak ar fi încercat să mușamalizeze accidentul pentru a nu se afla că acesta nu avea voie să se afle la volan, transmite ziare.com.

Conform unor documente și verificări consultate de SNST, Eduard Novak nu avea voie să conducă autovehiculul implicat în accident deoarece acesta ar trebui să fie la volanul autovehiculelor adaptate handicapului său.

„Ministrul Novak Carol-Eduard nu deține un permis de conducere special și conduce ilegal, deși ar trebui să conducă numai autovehicule adaptate condiției sale, fiind încadrat în grad grav de handicap. Orice conducător auto știe că nu poți conduce dacă ai proteză la piciorul drept, în astfel de cazuri mașina trebuie modificată și omologată, sunt mutate comenzile de picior la mână, iar permisul de conducere este unul special”, transmite SNST.

În urma sesizării organelor de urmărire penală a faptelor săvârșite în data de 13.06.2021 de Novak Carol-Eduard, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiție Secția de urmărire penală și criminalistică a deschis dosarul penal nr.2984/P/2022. În prezentul dosar penal se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal, de încredințare a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul penal şi de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art.297 alin. 1 din Codul penal, mai arată sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare