Secretele senatorului decorat cu cea mai înaltă distincție a Parlamentului ucrainean

Senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a primit, în cadrul Forumului Comisiilor juridice desfășurat la Moisei, cea mai înaltă distincție acordată de Rada Supremă a Ucrainei.

Tâgârlas este senator PNL de Maramureș.

Personajul a fost subiectul mai multor dezvăluiri de presă in 2020.

Impostură marca PNL: CV-uri fabricate și ”îmbunătățite”. Liberalul maramureșean cu pretenții de primar/senator, Cristian Niculescu Țâgârlaș și-a fabricat și îmbunătățit cv-ul ca să dea bine în ochii alegătorilor. După exemplul Allen Colban a falsificat rubrica „studii” și și-a asumat Facultatea de Drept la UBB. Am fost contactați de către un fost coleg de facultate care ne-a atras atenția asupra falsului din cv-ul postat pe rețelele de socializare. Ne-a povestit cum Cristi a dat admitere la Drept la UBB și nu a fost admis, nereușind să obțină nota necesară. În acest sens, s-a reorientat spre Facultatea privată de Drept „Dimitrie Cantemir” unde a urmat cursurile deși la acea vreme universitatea respectivă nu era acreditată. La final a susținut examenul de Licență la UBB în urma unui acord între cele două universități, scria la aceea vreme Baia Mare 24.

CE MAI SUSȚINEA BAIA MARE 24 IN 2020:

Ne punem întrebarea de ce nu își face public cv-ul? De ce presa nu se interesează de cv-ul acestui domn care a aspirat la funcția de primar, a fost viceprimar, este consilier local și mai nou, candidat la un mandat de senator în Parlamentul României.? Are ceva de ascuns acest domn care dă lecții de morală și de deontologie profesională când își falsifică studiile?Cât poți să fii de impostor să-ți treci în Cv că ai studiat la o facultate la care ai picat la admitere?Asemenea șarlatani vrea PNL să trimită în Senat? Acest șarlatan a fost viceprimar interimar! Acest șarlatan vrea să reprezinte intersele maramureșenilor în Parlamentul României!Acest șarlatan vorbește despre alții, dar el își falsifică cv-ul!Ce mai contează un mic fals în CV când scopul este unul măreț, iar ținta una notabilă: Senatul României. Ne întrebăm câți dintre colegii din Baroul Maramureș știu de această impostură pusă la cale cu premeditare de Țâgârlaș.L-am întreba pe decanul Baroului Maramureș, Florin Andreicuț dacă știa în momentul în care a filmat un videoclip de susținere că asociază imaginea baroului cu cea a unui impostor. Așteptăm cu interes un răspuns din partea președintelui PNL Maramureș și al decanului Baroului Maramureș legat de falsul în cv al domnului Cristian Țâgârlaș și de ce PNL Maramureș susține asemenea persoane la Senat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare