Dacian Cioloș a făcut public azi pe Facebook o dezvăluire fierbinte despre o așa-numită capcană online în care ar fi fost atras de un personaj misterios în perspectiva compromiterii candidaturii sale la funcția de secretar general al francofoniei. Zgîrcit cu amănuntele, Cioloș susține că a făcut dezvăluirea ca un soi de vaccin împotriva apariției ulterioare în presă sau pe rețele a unei discuții purtate, care ar putea fi inclusiv alterate intenționat, dar unele lucruri pe care consilierul prezidențial nu le spune ridică serioase semne de întrebare.

”Am identificat și oprit o tentativă de înșelăciune desfășurată prin intermediul unui cont de social media care folosea în mod fals identitatea unei persoane cunoscute. Incidentul a avut loc în contextul campaniei mele pentru funcția de Secretar General al Francofoniei. În acest moment, nu am informații verificate privind autorii sau motivația acestei acțiuni și nu doresc să fac speculații în această privință.
Iau însă în calcul posibilitatea ca această tentativă să fie urmată de difuzarea unor informații false sau de prezentarea trunchiată ori manipulată a conversației. Tocmai de aceea am ales să comunic public și transparent ceea ce s-a întâmplat. Contul respectiv a fost închis imediat după ce tentativa a fost identificată. Am păstrat însă capturi de ecran care documentează integral conversația și permit verificarea exactă a mesajelor pe care le-am transmis. Prefer ca faptele să fie cunoscute înainte ca ele să poată fi deformate” a postat el în franceză și română.

Cioloș spune, deci, că nu știe cine s-a aflat în spatele contului și nici care a fost motivația. Nu spune cine era persoana a cărei identitate a fost copiată, nu spune pe ce platformă s-a purtat conversația și nici nu explică în ce a constat, concret, tentativa de înșelăciune. Știm însă un lucru care poate fi mai important decît toate celelalte: Cioloș se teme suficient că discuția purtată cu impostorul ar putea apărea ulterior în spațiul public, „trunchiată ori manipulată” încît să aleagă să vorbească acum.

De ce să anunți public ceva despre o convorbire în care nu ai spus mare lucru, doar de tema trunchierii? Dacă episodul ar fi fost doar o tentativă banală de fraudă online, fără consecințe și fără vreo legătură cu activitatea sa publică, probabil că ar fi fost suficient să raporteze contul, să îl închidă și să păstreze dovezile.

Numai că Cioloș introduce singur un element mult mai grav: posibilitatea unei operațiuni ulterioare de compromitere. El nu spune că discuția conținea neapărat ceva compromițător. Spune însă că se teme că fragmente din ea ar putea fi prezentate astfel încît să creeze o imagine falsă. Asta înseamnă că, în opinia lui, conversația are suficient potențial pentru a-i produce o problemă publică.

Iar contextul nu este unul oarecare. Cioloș candidează pentru conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei, într-o competiție internațională în care contactele, discuțiile și relațiile cu reprezentanții statelor membre contează. Dacă cineva ar fi vrut să obțină de la el informații despre campanie, despre alte candidaturi, despre negocieri sau pur și simplu declarații care pot fi rupte ulterior din context, o identitate falsă a unei persoane cunoscute ar fi o metodă destul de eficientă.

Nu știm dacă asta s-a întîmplat. Cioloș însuși spune că nu are informații verificate despre autori sau motivație. Dar tocmai această necunoscută face ca episodul să merite mai multă atenție. Cum și-a dat seama Cioloș că era un impostor? Nu ne spune. Aici apare prima mare gaură din poveste. Cioloș spune că tentativa a fost identificată și oprită, dar nu explică și cum.

A observat ceva suspect în modul în care persoana scria? A contactat persoana reală? A verificat contul original ori altele asemenea?
Nu avem răspunsul.
Iar felul în care a fost descoperită impostura ar putea spune multe despre natura operațiunii.

Dacă, de exemplu, Cioloș a realizat rapid că vorbește cu altcineva, atunci poate că tentativa a fost una destul de rudimentară. Dacă, dimpotrivă, conversația a continuat o perioadă și identitatea falsă a fost descoperită abia după anumite verificări, avem un cu totul alt tip de situație. Cioloș nu spune cît a durat conversația, cine a inițiat-o, ce subiecte au fost abordate și ce anume a încercat interlocutorul să obțină. Și mai ales nu spune ce anume i-a dat de bănuit că era vorba despre o „tentativă de înșelăciune”.

Încă, cel mai important și grav aspect: unde este plîngerea unui ditamai consilierul prezidențial către autoritățile competente, că aici nu vorbim de vreo farsă făcută Biancăi Drăgușanu de vreun fan?
În postarea sa, Cioloș spune că a păstrat integral conversația și capturile de ecran, exact genul de probe care pot fi utile dacă situația ajunge să fie investigată. Dar nu spune că a sesizat Poliția, că a făcut o plîngere penală, că a sesizat DNSC ori măcar ANCOM. Nu spune nici măcar dacă a transmis platformei o sesizare formală și a primit un număr de caz.

Ori, dacă nu există asemenea demersuri, apare o contradicție greu de ignorat. Pe de o parte, vorbim despre o „tentativă de înșelăciune”, despre folosirea frauduloasă a identității unei persoane și despre posibilitatea ca discuția să fie utilizată ulterior într-o operațiune de dezinformare în contextul unei candidaturi internaționale. Pe de altă parte, din ceea ce a făcut public Cioloș, rezultă doar că a identificat impostura și a păstrat capturile.

Ce spune ANCOM despre astfel de conturi

ANCOM are un ghid dedicat tocmai fenomenului de „impersonare”, adică folosirea neautorizată a identității unei persoane sau instituții în mediul online. Autoritatea recomandă, în primul rînd, raportarea contului fals direct către platforma pe care acesta apare, folosind mecanismul pus la dispoziție de platformă și furnizînd dovezile necesare privind identitatea persoanei impersonate. ANCOM recomandă păstrarea capturilor și, dacă platforma nu răspunde, răspunde inadecvat sau nu oferă mecanismul intern de soluționare a plîngerilor, poate fi depusă o plîngere la ANCOM.

Putem vorbi și de o posibilă infracțiune și aici intră în scenă Codul penal. Articolul 325 reglementează infracțiunea de fals informatic și prevede o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani. Relevant este că ÎCCJ a stabilit prin Decizia nr. 4/2021 că deschiderea și utilizarea unui cont pe o rețea de socializare folosind numele unei alte persoane și date reale care permit identificarea acesteia îndeplinește două dintre condițiile esențiale ale infracțiunii de fals informatic prevăzute de art. 325.

Cioloș nu ne spune aproape nimic despre conversație, dar ne spune că aceasta ar putea deveni o problemă pentru el. Este o precauție perfect explicabilă într-o campanie internațională. Dacă peste cîteva zile sau săptămîni apar pe internet capturi în care candidatul României pare să spună lucruri controversate, el poate arăta postarea de acum și poate spune: v-am avertizat că astfel de materiale ar putea apărea. Strategia are logică, dar are și un efect secundar. Prin faptul că anunță public existența unei conversații potențial compromițătoare, fără să spună ce anume s-a întîmplat în ea, Cioloș atrage atenția exact asupra acelui material pe care spune că vrea să îl neutralizeze.

Și atunci întrebarea devine inevitabilă. Dacă discuția nu conținea nimic problematic, de ce ar fi cineva interesat să o trunchieze sau să o manipuleze? Dacă, în schimb, conversația conținea lucruri sensibile, atunci ce anume a reușit interlocutorul să obțină?
Poate că a fost o încercare de a obține informații. Poate că cineva a vrut să-l facă pe Cioloș să vorbească despre candidatura sa, despre adversari sau despre negocierile diplomatice.
Deocamdată, avem doar versiunea lui Cioloș.

Dar tocmai pentru că Cioloș a ales să iasă public – caz foarte rar întîlnit – înainte ca presupusa operațiune să ajungă în presă, rămîne o întrebare la care postarea sa nu răspunde.

A fost candidatul doar ținta unei tentative de manipulare online sau a realizat prea tîrziu că omul din spatele ecranului nu era cine pretindea că este și că, între timp, spusese deja mai mult decît ar fi fost de dorit? (de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics)