Dacian Cioloș a făcut public azi pe Facebook o dezvăluire fierbinte despre o așa-numită capcană online în care ar fi fost atras de un personaj misterios în perspectiva compromiterii candidaturii sale la funcția de secretar general al francofoniei. Zgîrcit cu amănuntele, Cioloș susține că a făcut dezvăluirea ca un soi de vaccin împotriva apariției ulterioare în presă sau pe rețele a unei discuții purtate, care ar putea fi inclusiv alterate intenționat, dar unele lucruri pe care consilierul prezidențial nu le spune ridică serioase semne de întrebare.
”Am identificat și oprit o tentativă de înșelăciune desfășurată prin intermediul unui cont de social media care folosea în mod fals identitatea unei persoane cunoscute. Incidentul a avut loc în contextul campaniei mele pentru funcția de Secretar General al Francofoniei. În acest moment, nu am informații verificate privind autorii sau motivația acestei acțiuni și nu doresc să fac speculații în această privință.
Iau însă în calcul posibilitatea ca această tentativă să fie urmată de difuzarea unor informații false sau de prezentarea trunchiată ori manipulată a conversației. Tocmai de aceea am ales să comunic public și transparent ceea ce s-a întâmplat. Contul respectiv a fost închis imediat după ce tentativa a fost identificată. Am păstrat însă capturi de ecran care documentează integral conversația și permit verificarea exactă a mesajelor pe care le-am transmis. Prefer ca faptele să fie cunoscute înainte ca ele să poată fi deformate” a postat el în franceză și română.
