Secretarul general al PSD în Ucraina: Locurile de odihnă ale înaintașilor noștri sunt monumente ale românismului, parte din identitatea noastră și trebuie protejate și reabilitate

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a fost în Ucraina la sfârșitul acestei săptămâni.

„La sfârșitul acestei săptămâni am fost în Ucraina, la Cernăuți și apoi în comuna Straja pentru comemorarea lui Dimitrie Onciul, cel care a fost un mare istoric român, Președinte al Academiei Române și un apărător al identității și al neamului românesc.Sâmbătă, alături de comunitatea românească din Ucraina, am asistat la slujba de pomenire din Cimitirul Central din Cernăuți. Împreună cu Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Ioan Stan, prof. Juravle Mihai, primarul din Straja, și alți distinși invitați am fost bucuroși că am putut, în ciuda condițiilor dificile, să-i cinstim memoria marelui român, așa cum cere tradiția noastră creștină. Astăzi, după Sfânta Liturghie și a doua Slujbă de pomenire pentru Dimitrie Onciul, săvârșită de către PS Damaschin Dorneanul, arhiereu vicar, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, al Europei Occidentale și Meridionale, am fost onorat să adresez câteva cuvinte despre o datorie sfântă pe care o avem.Locurile de odihnă ale înaintașilor noștri sunt monumente ale românismului, parte din identitatea noastră și trebuie protejate și reabilitate. Mai mult, ținând cont de război și de vremurile dificile prin care trec comunitățile românești din Ucraina, avem obligația să fim tot timpul aproape de ele, iar statul român trebuie să le sprijine mai mult ca oricând”, a declarat Paul Stănescu, secretarul general al PSD

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare