Miercuri seara, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a anuntat punerea sechestrului pe conturile LUKOIL in valoare de 2.007.103.675,74 euro.
Scandalul a inceput in 2014. Dosarul de 230 milioane euro – în care compania Lukoil este acuzată de spălare de bani şi evaziune fiscală -a dus la o intervenţie a premierului Victor Ponta. Intre timp prejudiciul este estimat de procurori ca ar fi crescut de 10 ori.
Victor Ponta a criticat modul în care procurorii anchetează unul dintre cele mai mari cazuri de spălare de bani din România. La mai puţin de 24 de ore de la intervenţia sa, procurorii au făcut un pas în spate şi au ridicat sechestrul pe care puseseră pe conturile companiei ruseşti.
COMUNICATUL OFICIAL:
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În dosarul penal nr.254/P/2014 în cadrul căruia se efectuează cercetări faţă de S.C.PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti şi BOGDANOV ANDREY IUREVICI pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani au fost extinse cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii prev. de art.272 alin.1 lit.b din Legea 31/1990 republicată şi de spălare de bani prev. de art.29 alin.1 lit.a din Legea 656/2002.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de RAŢĂ ANDREI, DĂNULESCU DAN, DUŢU DOREL, EROGOV YURI, VOINSTEV ALEXEY, ultimii doi având cetăţenierusă, toţi angajaţi ai SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti.
Cercetările au stabilit faptul că, suspecta SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut,acţionarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA şi 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare.
Totodată, suspecta SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, a primit în baza unor contracte cu titlu de investiţii, de la acţionarul majoritarLUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 32.476.926 euro şi 304.186.078,78 dolari SUA, deşi conform bilanţurilor, balanţelor şi raportărilor către ANAF, activul societăţii este de 48.522.486 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societăţii .
Mai mult, suspectei SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, conform rulajelor de cont, i s-a virat în cont, de la acţionarul majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă naţională, cu titlu de majorare capital social, dar conform situaţiei raportate la Oficiul Registrului Comerţului pe baza documentelor financiar contabile ale societăţii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital. Cu toate că suma respectivă a fost primită cu titlu respectiv, conform rulajelor de cont, aceasta a fost fracţionată şi rambursată cu titlu restituire creditare în aceeaşi zi în care a intrat în conturile bancare.
Ca urmare a politicii comerciale practicate de S.C.Petrotel Lukoil S.A., s-a realizat decapitalizarea societăţii, fapt relevat şi de rapoartele administratorilor societăţii, rapoarte aferente anilor 2012 si 2013.
Valoarea prejudiciului, estimată în acest moment, este în cuatum de 1.185.268.188,35 EURO şi 1.526.293.530,93 USD pentru infracţiuneaprev. de art. 272, alin.1, lit. b din Legea 31/1990 republicată şi în cuantum de 1.526.293.530,93 USD şi 552.977.284,35 EURO pentru infracţiunea prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea 656/2002 .
La data de 08.07.2014, în conformitate cu prevederile legale, respectiv art.32 din Legea 656/2002 potrivit cărora ,, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor (…), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie,, şi în acelaşi sens art.33 alin.6 din Legea 656/2002 ,, pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de codul de procedură penală,, s-a dispus măsura sechestrului asigurător.
În cauză, în urma extinderii certărilor faţă de LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda şi faţă de S.C.PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti au fost extinse şi măsurile asigurătorii. Acestea au fost aplicate asupra unor bunuri aparţinând LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la băncicomerciale situate în U.K. şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti.
De asemenea, au fost instituite noi măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare deţinute de către suspecta S.C.Petrotel Lukoil S.A.Ploieşti, la bănci comerciale situate în Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro.
Măsurile instituite au avut un caracter strict procedural în conformitate cu legile speciale şi normele de procedură penală, singurele care guvernează procesul penal.
Cercetările urmează a fi continuate pentru strângerea şi a altor probe necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt în integralitatea ei, pentru identificarea altor persoane ce au săvârşit infracţiuni şi în vederea stabilirii răspunderii penale a acestora.
Vom reveni cu noi informaţii în măsura în care acestea pot fi comunicate opiniei publice, fără să afecteze urmărirea penală.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.