Se trage la greu pe nas și la Brigada Specială a Jandarmeriei

O angajată a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române a fost descoperită cu substanţe susceptibile a fi interzise la deţinere în timpul unui control de rutină în trafic efectuat duminică de poliţiştii Secţiei 18.

Potrivit Biroului de presă al Jandarmeriei Române, cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea continuării cercetărilor.

„Ne reafirmăm, în mod transparent, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiţionat instituţiilor statului român şi ori de câte ori ni se vor cere informaţii care pot elucida astfel de situaţii, vom pune la dispoziţie, în regim de urgenţă, toate datele solicitate. Imediat după încheierea verificărilor şi comunicarea de către instituţiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislaţia în vigoare”, arată sursa citată. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare