SE RESTAUREAZĂ GRIFONII PALATULUI CULTURII DIN DROBETA-TURNU SEVERIN

Cei doi grifoni, lira și soclurile aferente, amplasate pe clădirea Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin intră într-un amplu proces de restaurare-conservare! Lucrarea este una complexă și va fi realizată de o echipă de sculptori condusă de Emilian Popescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova și doctor în arte vizuale la Facultatea de Arte Plastice a Universității de Vest dinTimișoara.

În urmă cu doi ani de zile, o bucată dintr-un grifon amplasat pe clădirea Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin s-a prăbușit în gol. Din cauza vechimii și a intemperiilor, materialul din care sunt construite statuile, a cedat. Ceea ce urmează să realizeze echipa de sculptori sosiți la Turnu Severin este o lucrare complexă și dificilă, totodată. Emilian Popescu, sculptorul care va conduce seria lucrărilor de restaurare-conservare spune că acestea vor începe cu o inspecție pentru verificarea amănunțită  a suprafețelor și volumelor degradate, urmând ca după aceea să se realizeze un punct de lucru, pentru a evita poluarea dată de intervențiile de restaurare.

De pe celălalt grifon se va lua un mulaj, pentru restaurarea celui distrus. Asta e o muncă foarte dificilă, și mai greu va fi mai apoi de montat, grifonul având o greutate mare. Vom lucra cel mult patru oameni, nu putem avea o echipă mare, e dificil, lucrăm pe schelă la înălțime. Lucrările vor fi realizate și în funcție de condițiile meteo, noi facem tot posibilul să încheiem înainte de Crăciun. Până acum nu am mai avut lucrări atât de mari,” declară Emilian Popescu, sculptor 

Pentru ca cele două statui, lira și soclurile aferente, să poată fi restaurate au fost parcurse toate demersurile cerute de lege pentru astfel de obiective de patrimoniu. După doi ani, primăriei Severinului i-au fost acordate toate avizele de la Ministerul Culturii,  pentru începerea lucrărilor.

Este o lucrare de patrimoniu, o lucrare complexă, avem avantajul că lucrăm cu oameni profesioniști,  specializați în acest domeniu. Așteptăm cu nerăbdare să repunem în valoare grifonii teatrului. Avem obligația să ne păstrăm moștenirea, Palatul Culturii fiind o clădire simbol pentru cultura mehedințeană și pentru Drobeta-Turnu Severin.” A transmis Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin

Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 428 de mii de lei. Ele vor începe în această lună și se vor încheia, în cel mult 5 luni. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    SUA au anulat desfășurarea a 4.000 de militari în Polonia

    SUA au anulat desfășurarea a 4.000 de militari în...

    Un pacient cu hantavirus la Arad

    Un pacient a fost confirmat cu hantavirus, vineri, la...

    Articole relationate

    Categorii populare