Se redeschide unul din dosarele lui Traian Băsescu

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri, redeschiderea urmăririi penale în dosarul „Flora”, în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren în Capitală.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri, redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este acuzat de Cătălin Năstase, președintele organizației arabilor din România, că ar fi retrocedat ilegal un teren din Bucureşti.

Părţile din dosar au ca termen data de 9 mai, ora 12.00, pentru a-şi angaja apărători.

În această cauză, Cătălin Năstase îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu că ar fi retrocedat ilegal, în 2003, pe vremea când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren în valoare de aproximativ 100 milioane de euro pe care ulterior Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare