Se prăbușește încrederea românilor în UE

În doar 3 luni, din iunie și până în septembrie, a scăzut foarte mult procentul românilor care sunt de părere că aderarea României la UE a adus mai degrabă avantaje, 56.2% vs 47.2%. „Mi-e greu să separ această schimbare rapidă de perspective de ceea ce se întâmplă din punct de vedere economic și, într-o oarecare măsură, și medical”, spune socilogul Barbu Mateescu. Criza politică nu a făcut decât să acutizeze starea de emoție negativă în rândul populației și e posibil ca asta să se fi răsfrânt și asupra felului în care oamenii au răspuns la chestionar, transmite RFI.

Aproximativ două treimi din populație consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE.
Totuși, aproape 60% dintre români sunt de părere că, în viitor, țara s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar rămâne în interiorul Uniunii Europene.
Comparativ cu luna iunie, în septembrie se înregistrează o scădere abruptă a celor care sunt de părere că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje, 56.2% vs 47.2%. Are loc și o creștere în oglindă a românilor care spun că aderarea la UE a venit mai degrabă cu dezavantaje: 35.1% în iunie vs 46.1% în septembrie.
Sunt câteva dintre concluziile sondajului de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” efectuat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda Strategic Thinking Group.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare