COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG):
Suntem asaltați, cam de la începutul anului, de agresivitatea și spiritul gregar ale unei multimi apăruta de nicăieri și care s-a constituit, sub o baghetă fără identitate asumată, în forță de destabilizare națională.
Tefeliștii, căci la ei mă refer, au o particularitate care le definește cât se poate de bine profilul: nu-și găsesc timp, o oră la patru ani, să se ducă la vot, în schimb au de risipit weekend după weekend să iasă în stradă și să perturbe viața cetății sub pretextul că vor să o însănătoșească.
Obișnuiți cu abdicarea fără rezistență a lui Ponta, de după Colectiv, liberii și frumoșii noștri tineri au crezut că protestând carnavalesc, sub generosul slogan „fără violență”, vor obține în continuare, la fel de simplu, răsturnarea de putere dorită. Nu s-a mai întâmplat însă așa! Actuala guvernare PSD nu cedează atât de ușor.
Și atunci au trecut la planul B: inițierea de acțiuni peovocatoare.
E clar că avem de-a face cu o tactică de luptă progresivă care, când metodele de catifea nu reușesc, e menită să genereze conflicte și haos.
Să reamintim doar câteva provocări foarte recente la care tefeliștii au recurs:
- jignirile repetate, dintr-o emisiune la B1TV, pe care senatorul USR Mihai Goțiu i le-a adus lui Mirel Palada;
- atacarea lui Dragnea la ÎCCJ, când Bot și gașca lui de nervoși îl jigneau grobian pe liderul PSD, aproape suflându-i în gură, și îi fluturau cătușe la nici 10 centimetri de tâmplă;
- perturbarea lansării de carte a lui Dan Voiculescu, de la Târgul Gaudeamus, când aceeași gașcă de agitați striga măscări și cerea boicotarea editurii RAO;
- șicanarea bătrânului din Piața Victoriei și, în final, lovirea lui lăsată cu sânge pe caldarâm, de către un bătăuș tocmai bun de instituționalizat, care se evidențiase și la precedentele două acțiuni menționate mai sus fără ca cineva să îl întrebe de sănătate;
- agresarea verbală de ieri, din parlament, a senatorului Șerban Nicolae, de către o domnișoară angelică de la USR care îl mitralia cu jigniri greu de înghițit și îl filma cu cele mai clare intenții de a-l face să reacționeze necontrolat.
Nici nu știi, ca un om normal, civilizat și rănit de acuze neadevărate, cum să reacționezi. Pentru că dacă încerci să-i ignori, tăcând și întorcând capul, detractorii vor insista până la exasperare în agresiunea lor, vor spune că au avut dreptate și că te-au lăsat fără replică. Infractorule, penalule, securistule, vânzătorule de țară. Iar dacă îți ieși din pepeni și reacționezi la nervi (precum Palada ori Nicolae) un infern mediatic va fi asmuțit asupra ta.
Tefeliștii nu se vor împăca niciodată cu ideea „câinii latră, caravana trece”. Ei vor imperios să înspăimânte caravana, să o întoarcă din drum (de data asta blocarea legilor justiției) și sunt gata, în fanatismul lor bionic (susținut tacit de partea musculoasă a instituțiilor statului) să recurgă la orice metode – mitinguri neautorizate, provocări, violențe, victimizări – pentru a-și atinge obiectivele.
Privindu-le comportamentul – previzibil, telecomandat, opac la argumente raționale și de o agresivitate ascendentă – mi se pare că seamănă tot mai mult a grupare legionară.
Un spirit enciclopedic, de o moralitate fără cusur, Mircea Vulcănescu, a colaborat mulți ani la ziarul Cuvântul al Mișcării Legionare. Niciodată, însă, nu și-a pierdut luciditatea și măsura când a trebuit să recunoască tarele acestei mișcări: violență, fanatism, îngenuncherea spiritualității în fața angajamentului politic, subordonarea Legiunii față de Germania.
Mircea Vulcănescu a avut curajul să denunțe în luările sale de poziție din epocă modalitatea de reacție a Mișcării Legionare față de crizele sociale ale României acelor vremuri: „un militantism politic care include agitatii, demonstratii, confruntari dure si violente cu autoritatile”. Nu vi se pare și o descriere extrem de fidelă a evenimentelor pe care le trăim în prezent?
Mircea Vulcănescu a numit genul acesta de reacție, prefigurând extremismul, „activism prin disperare”. Și a formulat următoarea definiție:
Activismul prin disperare este calea apucata de tinerii care sunt „sanatosi biologic, dar nu si moral”!
Nemilos diagnostic. Aplicabil, vai, cât de bine, și tefeliștilor noștri de azi, generatori de anarhie.
Continuă Mircea Vulcănescu caracterizarea contemporanilor săi, legionarii:
„Ei se arunca, fara sa stie clar in ce scop, in bratele unei credinte fanatice, la moda, pe care nu o mai discuta […]. Acest fanatism ii face uneori indarjiti, alteori le rapeste discernamantul. Si, cateodata, omenia. Dar, parca se poate cere omenie unor deznadajduiti?”
După care, în final, Mircea Vulcănescu atrage atenția și asupra marii primejdii a unei astfel de încolonări doctrinare:
„primejdia amagirii cu iluzii si a risipirii zadarnice, dar mai ales primejdia de a sluji de unealta, de a fi folosit fara sa-si dea seama de cei abili si interesati pasc acest activism disperat, care mimeaza candid o dogmatica intransigenta.”
Am apelat la câteva crâmpeie din judecățile lui Mircea Vulcănescu, scrise acum 80 de ani, pentru că ele aparțin unui martor luminat, lucid și patriot al unor vremuri de tristă amintire din istoria României și pentru că ele se dovedesc a fi de o extraordinară actualitate. Comparând trecutul descris de acest mare spirit cu prezentul trăit de noi, ne dăm seama că asistăm la un remake al istoriei, la un deja vu terifiant.
Se naște, sub ochii noștri, o formă ipocrită de legionarism. La fel de toxică precum originalul dar drapată în civism reformator, ceea ce o face cu atât mai periculoasă și de neacceptat.
Să fim atât de stupizi și iresponsabili încât să-i tolerăm maturizarea?
La această întrebare ar trebui să răspundă, în primul rând, protectorii, aleși, ai nației.
