Se asfaltează 6 din cele 7 sate ale comunei Malovăț

În comuna Malovăț se desfășoară în această perioadă, ample lucrări de asfaltare finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Astfel, se asfaltează în 6 din cele 7 sate ale comunei: Malovăț, Colibași, 23 August, Lazu, Bârda și Bobaița, printr-un proiect amplu care modernizează infrastructura rutieră și aduce condiții mai bune de circulație pentru locuitori. Pentru satul Negrești, care nu a fost prins în proiectul mare, primarul Ionuț Michescu a atras fonduri printr-un proiect finanțat prin AFIR. Contractul de execuție a fost deja semnat, iar lucrările vor începe în curând, a anunțat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Împreună cu primarul Ionuț Michescu, am mers astăzi la Malovăț, unde lucrările sunt în plină desfășurare. Îl felicit pe domnul primar pentru implicare și pentru modul în care continuă să dezvolte comuna. De la Consiliul Județean, vom continua să sprijinim investițiile care aduc infrastructură modernă și un trai mai bun pentru locuitorii județului Mehedinți, mai spune Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Articole relationate

    Categorii populare