Scriitorul și poetul Nichita Danilov: Un scor mare i-ar anihila lui Iohannis orice urmă de autocenzură, exacerbându-i orgoliul și împingându-l spre aroganță și excese, fapt care nu numai pe termen lung, dar pe termen mediu ar avea un efect catastrofal asupra lui și asupra guvernării PNL

Pentru binele său, al PNL-ului și al nostru al tuturor, Iohannis nu trebuie să iasă cu un scor covârșitor în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cum doresc foarte mulți din cei care îl sprijină. Și asta din mai multe motive, a scris pe facebook scriitotul, poetul și publicistul Nichita Danilov.

ARGUMENTELE LUI NICHITA DANILOV:

Am să punctez câteva dintre ele.
Unu: s-ar crea impresia falsă că președintele este popular și are un sprijin masiv în opțiunea populației. Lucru fals. Iohannis nu e foarte popular. Ci, dimpotrivă, aș putea spune.
Doi: un astfel de scor i-ar anihila orice urmă de autocenzură, exacerbându-i orgoliul și împingându-l spre aroganță și excese, fapt care nu numai pe termen lung, dar pe termen mediu ar avea un efect catastrofal asupra lui și asupra guvernării PNL.
Se știe că, în general, oamenii apropiați președintelui, a oricărui președinte, sunt obedienți. Și se mai știe încă un lucru: președinții aflați pe panta ascensiunii nu acceptă nici un alt punct de vedere din partea consilierilor, decât cel al lor. Or, aceasta duce la mari derapaje.
Trei: un scor covârșitor obținut de președintele Iohannis, ar scoate-o pe Dăncilă din viața politică, dar ar întări, în scurt timp, mai ales dacă vor avea loc greșeli de guvernare, și vor avea,, PSD-ul, care, având în frunte un alt lider, s-ar regenera, revenind în forță pe scena politică în perioada alegerile locale și a celor parlamentare din 2020 .
Ar fi mulțumiți oamenii președintelui și cei ai PNL-ului de un astfel de scenariu?
Încrederea electoratului se câștigă în timp.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare