Scholz și-a început prăbușirea: Cel mai slab rezultat al social-democraţilor în cei 76 de istorie a Renaniei de Nord – Westfalia

Cancelarul german Olaf Scholz şi Partidul Social Democrat (SPD) au suferit duminică a doua înfrângere electorală în interval de două săptămâni, într-un scrutin regional cheie considerat un test pentru politica guvernului federal, transmite luni dpa conform Agerpres.

Creştin-democraţii (CDU) au obţinut cele mai multe voturi în alegerile desfăşurate duminică în Renania de Nord – Westfalia, cel mai populat land german, în vreme ce sprijinul pentru SPD a coborât la un minim istoric, arată rezultatele finale provizorii publicate luni.

Înfrângerea este cea de-a doua în ultimele două săptămâni pentru cancelarul Scholz, social-democratul care conduce guvernul federal tripartit, după ce SPD coborâse la cel mai slab scor înregistrat vreodată şi în alegerile din landul Schleswig-Holstein.

Duminică, SDP a obţinut 26,7% din voturi, cel mai slab rezultat al social-democraţilor în cei 76 de istorie a Renaniei de Nord – Westfalia.

Pe primul loc s-a plasat CDU cu 35,7% din opţiuni (un plus de 2 puncte procentuale faţă de rezultatul din 2017), însă cel mai mare câştig l-au înregistrat Verzii, care şi-au triplat scorul din 2017, ajungând la 18,2%.

Liberal-democraţii din FDP au obţinut 5,9% din voturi (12,6% în 2017), Alternativa pentru Germania (AfD) 5,4% (7,4% în 2017), iar Die Linke 2,1% (4,9% la precedentul scrutin).

În urma rezultatelor, coaliţia care guverna în acest land, formată din CDU şi FDP, nu va mai dispune de o majoritate în parlamentul regional.

La viitoarele negocieri Verzii vor fi cei care vor înclina balanţa, urmând să decidă dacă vor intra la guvernare alături de CDU sau de SPD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare