Schimbări la Festivalul Enescu

Directorul executiv al Festivalului şi Concursului „George Enescu”, Mihai Constantinescu, afirmă că schimbările prin care trece competiţia în acest an au rolul de a-i consolida poziţia la nivel internaţional.

„Ne dezvoltăm, ca răspuns la numărul tot mai mare de concurenţi şi ca să continuăm să atragem cât mai mulţi muzicieni talentaţi. Menţinem standardele ridicate şi contribuim la promovarea internaţională atât a laureaţilor, cât şi a muzicii lui Enescu”, a declarat Mihai Constantinescu, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, a XVII-a ediţie a Concursului ‘Enescu’ se desfăşoară în perioada 29 august – 20 septembrie, cei mai talentaţi tineri muzicieni putându-se înscrie în competiţie până pe 15 aprilie prin intermediul platformei online www.festivalenescu.ro.

„Concursul păstrează cele patru secţiuni (vioară, violoncel, pian şi compoziţie). Până pe 15 aprilie, prin intermediul www.festivalenescu.ro (secţiunea ‘Înscrie-te’), tinerii muzicieni pot trimite aplicaţiile online, la secţiunea corespunzătoare, împreună cu scurte demonstraţii video ale performanţelor artistice”, se arată în comunicat.

Un număr total de 19 recitaluri şi concerte sunt programate la ediţia 2020, atât ca etape de concurs, cât şi ca recitaluri extraordinare susţinute de muzicieni-reper ai momentului, membri ai juriilor.

Ediţia 2020 se va deschide cu un concert de gală pe scena Ateneului Român, susţinut de trei dintre laureaţii ediţiei 2016: Gyehee Kim (vioară), Yibai Chen (violoncel) şi Viktoria Vassilenko (pian). Aceştia vor interpreta în premieră mondială „Brahmsodia” – triplu-concert pentru vioară, violoncel şi pian, op. 169, compus de Dan Dediu, primul laureat al Concursului de Compoziţie ‘George Enescu’ 1991, special pentru această ediţie.

Tot în premieră va fi interpretată şi lucrarea câştigătorului de la secţiunea de compoziţie din 2018, Alexandru Murariu, „Concert pour clarinette et orchestre”.

Pe durata concursului, publicul va avea acces la toate etapele. Accesul este gratuit la primele două etape, biletele şi abonamentele fiind cu vânzare doar pentru etapele semifinale şi finale, precum şi pentru recitalurile speciale şi gala de deschidere.

Trei mari dirijori ai lumii – Wilson Hermanto (dirijor principal invitat al Orchestrei Cameristi della Scala – Italia), Nabil Shehata (dirijor principal al Filarmonicii Sudwestfalen – Germania), Josep Caballe Domenech (director muzical al Colorado Springs Philharmonic – SUA) participă în premieră anul acesta la concurs.

John Axelrod (director muzical şi artistic al Real Orchestra Simfonica de Sevilla), cel de-al patrulea dirijor, a fost prezent şi la ediţia din 2016.

O serie de premii noi au fost introduse pentru a anima spiritul de competiţie – atât în sume de bani (valoarea totală a acestora depăşind 100.000 de euro), dar, cel mai important, în promovarea internaţională şi lansarea artistică a celor mai talentaţi dintre concurenţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare