Schema afacerilor şefului CJ Timiş şi devalizarea CFR

Șeful Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, este acuzat de procurorii DNA, potrivit unor surse judiciare, de direcționarea unor alocări bugetare către unități administrativ-teritoriale din județ în vederea finanțării contractelor pe care le avea în derulare cu o firmă de casă, respectiv SC Ecomet West SRL.

Sumele de bani obținute din contracte, precizează sursele, erau virate în conturile firmei administrate de Marius Didilă, comunicându-i aceste aspecte lui George Didilă, care periodic transmitea situația încasărilor șefului CJ Timiș.

Nouă depouri ale CFR Călători ar fi încheiat în mod fraudulos contracte de furnizare de produse, în valoare totală de peste 170.000 de lei, cu firma Ecomet West SRL, controlată de un apropiat al președintelui Consiliului Județean (CJ) Timiș, Titu Bojin, conform unor surse judiciare.

Contractele, cu valori de până la 25.000 de lei, au fost încheiate în vara anului 2014 între depourile din București, Arad, Timișoara, Brașov, Sibiu, Galați, Cluj, Iași, Suceava și Ploiești și societatea comercială controlată de George Didilă.

Cel care i-a determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție, este Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat și de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate.

Societatea Ecomet West SRL ar fi beneficiat și de mai multe contracte de achiziții publice încheiate cu primării și alte instituții publice din județul Timiș, în urma presiunilor exercitate de președintele CJ Timiș, Titu Bojin.

În dosar este vorba de fapte de luare de mită și abuz în serviciu în care sunt implicați, printre alții, Titu Bojin și Marcel Mihoc, consilier județean în CJ Timiș.

Aceleași surse susțin că procurorii fac cercetări și în cazul lui George Didilă, care cu sprijinul lui Bojin și Mihoc a încheiat prin intermediul SC Ecomet West SRL contracte de achiziții publice cu atribuire directă cu mai multe primării din județul Timiș — Recaș, Buziaș, Marginea—, cu Direcția Prestări Servicii Timiș și Administrația Bazinală de Apă Banat.

Potrivit surselor citate, Titu Bojin, folosindu-se de autoritatea pe care o deține în calitate de președinte CJ și lider zonal PSD, a identificat pe raza județului Timiș primării conduse de aleși locali proveniți din aceeași formațiune politică, iar ulterior George Didilă a încheiat contracte de achiziții publice, cu atribuire directă, cu firma pe care o reprezenta. Acesta din urmă, în cazul în care se tergiversa plata contractelor, apela la șeful CJ Timiș pentru a determina edilii să plătească, cu celeritate, contractele.

Anchetatorii ar fi reținut că, întrucât unele dintre primăriile care au încheiat astfel de contracte cu firma respectivă nu aveau prevăzute în buget fonduri pentru plata produselor achiziționate, Marcel Mihoc a promis alocarea sumelor necesare cu ocazia rectificărilor bugetare.

Contracte de acest gen au fost încheiate și cu Muzeul Satului Bănățean, cu Administrația Bazinală a Apelor Banat și Primăria Orașului Recaș.

Sursele citate au menționat că vor fi aduși cu mandat la sediul DNA structura centrală Titu Bojin, președintele CJ Timiș și Marcel Mihoc, consilier județean, iar la sediul Serviciului Teritorial Timiș al DNA vor fi aduși cu mandat 17 primari — edilii orașelor Buziaș și Recaș, ai comunelor Boldur, Parța, Otelec, Victor Vlad Delamarina, Satchinez, Beba Veche, Margina, Jimbolia, Comloșu Mare, Chevereșu Mare, Cărpiniș, Șandra, Lovrin, Birda și Voiteg, precum și Claudiu Ilaș, manager al Muzeului Satului Bănățean, Corneliu Marțian Doroș, director în cadrul Direcției de Prestări Servicii Timiș, Luci Ervin, director la Administrația Bazinală a Apelor Banat, Horațiu Mircea Simion, directorul regional al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara, Aurel-Costin Purceld, directorul economic al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare