Zeci de utilizatori Facebook din judeţul Neamţ au transmis că în noaptea de joi spre vineri au fost victimele unei campanii telefonice cu mesaje politice.
Aceştia susţin că o voce înregistrată pe robot transmitea mai multe informaţii denigratoare la adresa preşedintelui PSD Neamţ, Ionel Arsene.
Apelurile au fost făcute la diferite ore, atât pe telefoanele fixe cât şi pe cele mobile, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, în cursul zilei de vineri nu au fost înregistrate plângeri nici la nivelul IPJ Neamţ, nici la Poliţia Piatra-Neamţ.
Liderul PSD şi al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, nu a comentat incidentul, singura reacţie venind din partea liberalilor.
„Nu ştiu despre ce este vorba. Afirm clar şi răspicat, pentru a nu lăsa loc de dubii, că nimeni din PNL nu se pretează la astfel de gesturi. Dacă noi am avut de spus ceva despre activitatea preşedintelui Consiliului Judeţean am făcut-o în mod public, argumentat.
Pentru că am încercat să atragem atenţia că prin unele acţiuni nu s-a urmărit interesul public, iar prin implicarea noastră politică ne-am asumat să apărăm interesele nemţenilor. Cei care au făcut astfel de gesturi încercând să arunce umbre de îndoială asupra comportamentelor altor actori politici, care nu sunt din PSD, nu fac nimic altceva decât să demonstreze că sunt în «slujba» lui Ionel Arsene. Campaniile astea subterane de victimizare nu ajută cu nimic. Noi, cei de la PNL, avem argumente serioase, pe care le-am prezentat în spaţiul public, că cei de la PSD, prin acţiunile lor, nu au urmărit interesul românilor sau al nemţenilor. Noi facem politică pentru oameni, propunem soluţii concrete şi proiecte care să ducă la dezvoltare. Profit de această ocazie să transmit următorul mesaj: chiar dacă vine campania electorală să păstrăm decenţa, iar lupta să fie una politică, pe argumente NU pe manipulări sau acte reprobabile. Realitatea este una singură: PSD şi Ionel Arsene nu au făcut nimic pentru judeţul Neamţ, ci au cheltuit banii pe fotografii. Unii stau să îl laude acum, dar mai încolo vom vedea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Hopşa, liderul grupului PNL din Consiliul Judeţean Neamţ.
O situaţie similară s-a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi în Mehedinţi, judeţ condus de preşedintele PSD Aladin Georgescu. Acesta a transmis că va depune o plângere penală pentru defăimare.
„În ultimele 24 de ore, cunoscuţi, apropiaţi şi oameni simpli au primit apeluri telefonice anonime, iar în momentul în care deschideau telefonul, intra un mesaj înregistrat cu informaţii denigratoare la adresa mea. Personal, am primit un astfel de apel în miezul nopţii, motiv pentru care voi depune o plângere penală pentru defăimare. Toate datele arată că cei care au recurs la acest mod josnic pentru a mă denigra sunt persoane care o fac în numele Partidului Naţional Liberal. PNL a început campania electorală şi îmi pare rău să constat că în locul unui concurs de proiecte şi strategii pentru dezvoltarea judeţului, vine cu mesaje anonime mizerabile. Oare chiar nu aveţi ce să le spuneţi oamenilor, decât minciuni la adresa mea?! Vă asigur că voi duce o campanie curată, în care voi veni în faţa dumneavoastră cu ceea ce s-a făcut în ultimii şase ani în judeţul Mehedinţi şi proiectele pe care vi le propun pentru următorul mandat. Avem despre ce vorbi!”, a scris Aladin Georgescu pe Facebook.