Scandalul teatrelor din Oradea-Bolojan: Intervine Ungaria

Societatea Teatrală Ungară (MTT) a iniţiat un dialog între Ministerul Culturii din România şi cel din Ungaria pentru ca Teatrul „Szigligeti” din Oradea să-şi poată continua activitatea ca instituţie independentă şi să poată ocupa locul care i se cuvine în rândul instituţiilor culturale naţionale din România, se arată într-un comunicat remis, vineri, de MTT, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit documentului, MTT a aflat zilele trecute despre
intenţia Consiliului Judeţean Bihor de a fuziona într-o singură
instituţie Teatrul “Szigligeti”, Teatrul Regina Maria şi
Filarmonica de Stat Oradea.

“Ca cea mai mare organizaţie naţională (din Ungaria) de apărare
a intereselor celor din domeniul artelor spectacolului,
conştientizăm problema teatrului de limbă maghiară din Oradea şi
împărtăşim îngrijorările care au apărut datorită modificărilor
planificate ce ar putea duce la desfiinţarea teatrului maghiar
independent din Oradea. Astfel, se poate destrăma una din temeliile
de neînlocuit ale teatrului de limbă maghiară de peste hotare”, se
arată în comunicat.

MTT doreşte să ajute cu toate mijloacele sale ca teatrul să
rămână instituţie independentă, motiv pentru care a luat legătura
în scris cu directorul teatrului, Katalin Czvikker, precum şi cu
Ministerul Culturii din România şi din Ungaria. Secretarului de
stat pentru cultură din Guvernul României, István András Demeter,
respectiv secretarului ungar de stat responsabil pentru cultură,
Péter Fekete, li s-a solicitat ca, printr-un dialog, să prevină
consecinţele negative şi să ajute la respingerea proiectului de
unificare, precizează documentul.

“Teatrul Szigliget, fondat în 1900, este un centru important al
vieţii culturale maghiare din Oradea şi din Transilvania.
Menţinerea independenţei, nu numai că este demnă pentru a fi
susţinută, dar considerăm că ar trebui să ocupe locul care i se
cuvine în rândul instituţiilor naţionale din România”, se mai arată
în comunicatul Societatăţii Teatrale Ungare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare