Scandalul șefului Transelectrica fără studii

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul, se arată într-un comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.

„Ca urmare a informaţiilor publicate în presa referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuţ Caraşol, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări: în vederea clarificării acestei situaţii, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuţ Caraşol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica Bucureşti pentru validarea autenticităţii acestora”, precizează reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, în măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Marius-Dănuţ Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare.

„Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti”, se mai arată în comunicat.

Surse din cadrul Transelectrica au declarat pentru AGERPRES că joi va avea loc o şedinţă a Consiliului de Supraveghere al companiei.

„Se va discuta pe marginea acestui subiect”, au precizat sursele citate.

Mai multe publicaţii au relatat că Marius Caraşol şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.

Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Drum din Mehedinți care scurtează timpul de deplasare spre Orșova și Timișoara

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Șeful CJ Caraș Severin despre investițiile in sănătatea din județ

    Ca președinte de Consiliu Județean, am asumat ca prioritate...

    Vance: Serviciile de informații ucrainene încearcă să influențeze alegerile din Ungaria și America

    Serviciile de informații ucrainene încearcă să influențeze alegerile din...

    Iranul a închis toate canalele diplomatice și indirecte de comunicare cu Statele Unite

    Iranul a întrerupt toate contactele diplomatice directe și indirecte...

    Mega prostia Puterii: Închiderea Realitatea

    CNA a decis azi închiderea Realitatea Plus. Șapte vorbe...

    Articole relationate

    Categorii populare