Scandalul regulilor fiscale în UE: România nu există la negocieri, Polonia-da

Statele membre UE ar urma să ajungă la un compromis privind reformarea regulile fiscale din UE până la finele anului, au declarat marţi miniştrii de Finanţe din Germania, Franţa şi Polonia la finalul reuniunii lor de la Weimar, estul Germaniei, informează Reuters conform Agerpres.

„Creşterea cheltuielilor guvernamentale trebuie să fie mai lentă decât creşterea economică”, a subliniat ministrul german de Finanţe, Christian Lindner cu prilejul unei conferinţe comune de presă cu omologii săi din Polonia, Magdalena Rzeczkowska, şi Franţa, Bruno Le Maire.

„Avem nevoie de obiective funcţionale şi realiste”, a adăugat Lindner.

Regulile fiscale, denumite oficial Pactul de Stabilitate şi Creştere, au fost introduse pentru a limita împrumuturile guvernamentale şi a garanta valoarea monedei unice. Aceste reguli cer guvernelor să menţină deficitele bugetare sub 3% din PIB şi datoria publică sub 60% din PIB.

Regulile actuale, care sunt aceleaşi pentru toate statele membre UE, prevăd o reducerea anuală a datoriilor cu 1/20 din excesul de peste 60% din PIB. Însă aceste reguli sunt suspendate până la finele anului şi ar urma să intre din nou în vigoare în 2024, dacă până atunci nu vor fi convenite unele noi.

„Punctul nostru de vedere este acela că putem ajunge la un compromis până la finele lui 2023 şi trebuie să ajungem la un consens”, a spus Bruno Le Maire.

Franţa şi Germania sunt de acord că este nevoie să se revină la finanţe publice solide, neînţelegerile fiind legate de modul cum ar trebui implementate regulile fiscale.

Germania preferă ţinte automate de reducere a datoriei, în timp ce Franţa vrea mai multă flexibilitate, potrivit lui Bruno Le Maire. „Acum trebuie să stabilim care va fi modalitatea europeană”, a spus oficialul francez.

La rândul său, Christian Lindner s-a declarat optimist că se va ajunge la un acord până la finele anului, chiar dacă a fost foarte clar cu privire la poziţia Germaniei. „Finanţele publice nu lucrează cu cuvinte ci cu numere”, a spus Lindner insistând asupra necesităţii unor indicatori numerici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    Articole relationate

    Categorii populare