Home mediu SCANDALUL REGELE MIHAI, PRIZONIER IA AMPLOARE: Jurnaliştii monarhişti AMENINŢAŢI cu procese şi...

SCANDALUL REGELE MIHAI, PRIZONIER IA AMPLOARE: Jurnaliştii monarhişti AMENINŢAŢI cu procese şi acuzaţi că sunt oamenii serviciilor secrete/ REACŢÍA ROXANEI IORDACHE: Rapandule securiste care îşi bat joc de Casa Regală

0

”Am o rugăminte, nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat, nici ordinul de retragere a titlului Prinţului Nicolae nu l-a semnat. Să nu ne mai amăgim, asta e realitatea. Aştept să mă dea în judecată cine se crede în drept să mă contrazică”, a scris acum 2 zile pe facebook jurnalista Roxana Iordache, membru în Consiliul Consultativ al Casei Regale în anii 90 împreună cu alţi intelectuali din ţară, printre care Octavian Paler.

Iordache a mai postat mai apoi două comentarii critice despre Casa Regală.

Avocatul Familiei Regale a reacţionat luni seară ameninţând cu procese.

Alături de avocatul Familiei, adevarul.ro îl prezintă pe un presupus istoric care spune că cei doi jurnalişti ar fi în slujba serviciilor secrete.

Luni noaptea a reacţionat şi Roxana Iordache la anunţul avocatului Familiei Regale.

FLUX 24 va publica marţi mai multe detalii exclusive despre acest scandal.

”Majestatea Sa Regele este foarte indignat de aceste acuzaţii care sunt cu totul false şi sunt extraordinar de grave pentru că pun sub semnul întrebării capacităţile sale şi libertatea sa de acţiune. Şi din acest motiv, pentru că sunt foarte grave şi false, în următoarele zile va începe o procedură judiciară împotriva doamnei Roxana Iordache faţă de afirmaţiile publice pe care le-a făcut şi care afectează imaginea Majestăţii Sale”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Ioan Luca Vlad, avocatul Familiei Regale.

”Declaraţiile sau mai bine zis comentariile doamnei Iordache nu sunt credibile şi tocmai din această cauză aduc un imens prejudiciu cauzei monarhice din România. Nu sunt credibile pentru simplul fapt că în spatele lor nu se află nicio dovadă, nicio certitudine. E doar o însăilare subţirică de zvonuri, bârfe mergând până la calomnii, care însă fiind asumate de o persoană cunoscută pentru opţiunile sale promonarhiste şi relaţiile trecute cu Familia Regală, aduc un uşor parfum de credibilitate. Aflăm de la doamna Iordache, ca şi de la alt fost mare monarhist, domnul Marius Ghilezan, că Regele e izolat, că mesajele Lui nu mai sunt ale Lui, că e înconjurat de securişti etc etc. Domnul Ghilezan reuşeşte să atingă ridicolul absolut explicându-ne doct că expresii şi cuvinte precum: ” fântâna încrederii şi mândriei” sau „patronaj” nu intră în obişnuitul mesajelor regale!!! De unde ştie domnia sa? A studiat toate mesajele regale şi toate interviurile pe care Maiestatea Sa le-a acordat de-a lungul timpului? Ar fi mirat oare domnul Ghilezan sau doamna Iordache să afle că mult-citata şi celebra afirmaţie a Regelui Mihai I, din discursul ţinut în faţa Parlamentului, în octombrie 2011 – ”Ţara nu este o moştenire de la strămoşii noştri, ci un împrumut luat de la urmaşi” -, se putea regăsi sub o altă formă pe cutiile de chibrituri din anii ’70-’80 ai secolului trecut – „Pădurea nu e o moştenire de la strămoşi, ci un împrumut de la urmaşi”? Şi ce demonstrează asta? Scade cu ceva valoarea cuvintelor regale? Evident nu. Fiindcă ele au fost gândite şi spuse cu credinţă de către Regele nostru. ”, a mai spus Vlad.

UPDATE: Roxana Iordache a reacţionat luni noaptea pe facebook la afirmaţiile avocatului Casei Regale:

iordahce

Voiam să vă povestesc ceva trist, dar şi frumos, când am ajuns acasă şi o s-o fac, mai încolo sau mâine. Amân un pic, fiindcă acum aflu ceva de nedescris, că rapandulele securiste care îşi bat joc de Casa Regală a României au pus botu’ şi cică m-ar da în judecată. Doar că n-au sânge să zică asta în numele lor, ci merg cu infamia până la a-i atribui Majestăţii Sale intenţia. N-au absolut nici o limită în a-l discredita pe Rege. Nici preşedinţii Iliescu şi Băsescu, pe care i-am criticat extrem de dur şi nu pe blog sau pe Facebook, ci în presa scrisă, pe vremea în care încă mai era presă, „România liberă” şi „Ziua”, n-au îndrăznit – şi să o facă însuşi Regele, îngerul tuturor românilor, pe care l-am apărat continuu şi pentru care aş face orice, dacă aş putea să-l readuc pe tronul României! Ceva mai abject n-am pomenit. Adică, îl coboară pe Rege la nivel de persoană particulară! Deci, dacă impostorii îndrăznesc, am să-l citez. Sigur că am să renunţ în final la citarea Majestăţii Sale, dar dacă primesc citaţie în numele Regelui, cer să fie citat în instanţă. Asta vreţi? Să vă cadă tencuiala, cum s-a întâmplat când a trântit uşa Vâşinski? Adică, Regele a abdicat ca să nu moară 1000 de tineri şi mă dă în judecată pe mine – sau pe oricine, pe oricare român monarhist sau nu?! Chiar nu vă e ruşine? N-aveţi absolut nici o limită. Daţi-mă în judecată, n-o să faceţi decât să demonstraţi că am dreptate. Încă mai cred că e o glumă proastă.

Roxana Iordache a mai postat anterior alte două comentarii pe facebook:

”N-o să îndrăznească nimeni din parodia de Palat Elisabeta să contrazică afirmaţia că, din păcate, Majestatea Sa Regele Mihai nu mai ştie nimic din ce se întâmplă în ţară, pentru că e distrus din pricina stării de sănătate a Reginei Ana, fără de care e pierdut. Iar unele canalii profită de această stare de fapt. Şi repet: păcat de Principesa Margareta!”.

”Se apropie 30 decembrie şi dacă ar mai trăi autorii crimei anti-româneşti contra Regelui Mihai I, deci, a monarhiei clăditoare de România înfloritoare, s-ar simţi deopotrivă mândri şi complexaţi de urmaşii urmaşilor lor de după decembrie 1989 şi mai ales, de cei de acum – cum ar fi de-alde nişte lichele de consilieri pretinşi regali. Oricum, îi salută din Iad şi îi aşteaptă cu drag. Îmi spune cineva cum au ajuns de-alde Mihnea Constantinescu şi Luca Vlad în Consiliul Majestăţii Sale? Şi care e componenţa integrală actuală a Consilului? Şi cu ce se ocupă? Mizeria de lucrătură contra nepotului regal, Nicolae Mihai, virtual Rege Mihai al II-lea, a fost atât de perversă încât, personal, deşi sau tocmai pentru că detest violenţa, le-aş da nişte şuturi în gură cu tocuri subţiri, le-aş da să nu poată duce. Adică voi vă imaginaţi că Regele Mihai îşi executa nepotul fără ca măcar să-l cheme şi să asculte ce are de spus? Nici nu e primit la reşedinţa din Elveţia, acolo nimeni nu mai e primit, de multă vreme. Doar cordonul sanitar (autorizat) securistic. Şi înainte de a mă înjura, spuneţi-mi cu ce ne ajută să continuăm să ne minţim? Numai adevărul ne va face liberi. Regele e sfânt, are suflet de înger. Şi toată mizeria contra Prinţului Nicolae a fost atât de perversă încât să canalizeze blamul asupra Regelui. Care n-are nici o altă vină decât că a fost de acord, la un moment dat, să fie mai întâi tată, şi pe urmă rege”.

Postarea lui Marius Ghilezan:

Prietena şi colega mea Roxana Iordache a dezvăluit tristul adevăr. Majestatea Sa Regele Mihai l nu mai poate scrie mesaje către poporul pe care l-a iubit nespus.
Noi, cei care i-am ascultat mai bine de jumătate de veac vorbele distinse, cuvintele alese şi pline de idei roditoare, nu-i mai recunoaştem stilul măiestuos.
Sigur, am mai spus, măiestuos înseamnă impunere prin ţinută solemnă.
E primul an când nu am mai dat share textului scris de altcineva. Un scriitoraş s-a amuşinat ca textier al Regelui. După metaforele butucănoase, te prinzi lesne de cine e autorul. Regal nu e sinonim cu egal.
În vară, când serviciile l-au alungat pe Prinţ (pentru că nu despre o decizie justă se poate vorbi), am pus la îndoială semnătura Regelui.
Trebuie să recunoaştem că cineva se foloseşte de starea sa precară de sănătate.
Dacă spunem adevărul e pentru că mai presus de orice iubim adevărul şi numai adevărul, oricare ar fi el.
Pentru noi, Regele Mihai rămâne cea mai fidelă oglindă a tragediei noastre naţionale.
Să fii alungat de securişti şi să mori înconjurat de otrepele sistemului criminal asta da curată TRAGEDIE.

Ad

Exit mobile version