spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-2.1 C
București

Scandalul percheziţiilor la Cliff Richard transmise în direct de BBC: DESPĂGUBIRI DE UN MILION DE LIRE STERLINE

Interpretul britanic de muzică Cliff Richard, care a fost vizat de o anchetă pentru presupuse agresiuni sexuale dar care nu a fost finalizată din cauza probelor insuficiente, cere despăgubiri poliției britanice și grupului media BBC, relatează duminică Mail on Sunday, citat de AFP.

Potrivit Daily Mail, cântărețul britanic acuză în două scrisori transmise poliției și grupului BBC că ‘‘au complotat ilegal” pentru încălcarea drepturilor sale la viață privată și cere la rândul său despăgubiri de un milion de lire sterline pentru prejudiciul adus.

Fostul star rock, care a vândut peste 250 de milioane de discuri la nivel mondial, a fost acuzat că ar fi comis agresiuni sexuale împotriva unui băiat în anii ’80.

Richard, 75 de ani, a fost interogat de două ori de anchetatori după o percheziție desfășurată, în august 2014, la proprietatea sa din Berkshire, sud-estul Angliei, care a fost transmisă în direct de BBC, însă artistul nu a fost vreodată arestat sau pus oficial sub acuzare în această chestiune.

Ancheta desfășurată de poliție, având inclusiv un acord cu BBC pentru difuzarea în direct a percheziției de la domiciliul artistului, face obiectul numeroaselor critici din partea breslei avocaților, apărătorilor drepturilor omului, a prietenilor și fanilor artistului și este, potrivit Daily Mail, în centrul demersurilor inițiate de avocații lui Cliff Richard.

După cele 22 de luni ale anchetei, Cliff Richard a fost înștiințat luna trecută de procurori că nu va fi pus sub acuzare. Poliția din South Yorkshire ”a transmis public scuzele sale sincere” pentru modalitatea în care a gestionat mediatizarea anchetei. BBC a transmis de asemenea scuze artistului britanic.

O sursă apropiată de artistul britanic a declarat pentru Daily Mail că demersul lui Cliff Richard are rolul de a atrage atenția ca alți oameni, nevinovați ca și el, să nu treacă prin experiențe similare și să nu le fie încălcat dreptul la intimitate, scrie dailymail.co.uk. În cazul în care avocații lui Cliff Richard și destinatarii scrisorilor, poliția din South Yorkshire și BBC, nu vor ajunge la o înțelegere atunci artistul este hotărât să declanșeze acțiunea în instanță. Până în prezent, nici BBC și nici poliția din South Yorkshire nu au răspuns pe marginea solicitărilor Daily Mail de a răspunde în această chestiune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare